Adevarul.ro

Raluca Olaru urcă, Sorana Cîrstea coboară în clasamentul WTA!

8 august 2011, 09:34 |  Autor:  | 

Cuvinte cheie: tenis, clasament WTA, Irina Begu, Raluca Olaru, Sorana Cîrstea,

Raluca Olaru

Raluca Olaru

 

Două sunt modificările importante în clasamentul mondial feminin de simplu dat publicităţii azi. Sorana Cîrstea a căzut nouă poziţii, până pe locul 95 în lume, iar Raluca Olaru, aflată în revenire de formă, a urcat 54 de trepte, reintrând în Top 300 WTA. Acum ocupă locul 263.

În fruntea ierarhiei româncelor, lucrurile sunt neschimbate. Irina Begu (46 WTA), Alexandra Dulgheru (49), Simona Halep (55) şi Monica Niculescu (59) şi-au păstrat neschimbate poziţiile şi rămân cele mai bine clasate compatrioate din ierarhie.

Între locurile 100 şi 200 găsim alte patru jucătoare din ţara noastră. Edina Gallovits-Hall a urcat două locuri, până pe 110, Alexandra Cadanţu a sărit patru poziţii până la cel mai bun loc ocupat în carieră, 147, Mădălina Gojnea a căzut trei trepte, până pe 167, iar Elena Bogdan două,  până pe 168.

În Top 300 le mai găsim pe Mihaela Buzărnescu (204, în urcare o poziţie),  Liana Ungur (235, în cădere 17 locuri) şi, aşa cum spuneam, Raluca Olaru.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Eveniment: Al XI - lea Simpozion Internaţional despre „Experimentul Piteşti - Reeducarea prin tortură"

    Simpozionul se va desfăşura la Piteşti, în perioada 30 septembrie - 2 octombrie. De la Brăila, ...


    Igor Cașu

    La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole