Victor Hănescu va juca la Nisa cu un jucător venit din calificări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorul român de tenis Victor Hănescu va evolua săptămâna aceasta la turneul ATP de la Nisa. Victor Crivoi, în schimb, a fost eliminat în calificări.

Săptămâna aceasta este una de odihnă pentru vedetele tenisului care au participat la turneul de la Roma, Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovici având astfel ocazia de a se pregăti pentru Roland Garros, a doua întrecere de Grand Slam din 2011 care va începe peste o săptămână.

Victor Hănescu, în schimb, va fi pe tabloul principal de simplu la turneul ATP de la Nisa, dotat cu premii totale de 398.250 de euro. El va întâlni un jucător venit din calificări. Victor Crivoi, în schimb, a fost eliminat în primul tur al preliminariilor: 5-7, 4-6 cu Clement Reix (Franța).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite