Victor Hănescu s-a accidentat şi România a pierdut cu 3-0 meciul cu Spania din Cupa Hopman
0România a pierdut cu scorul de 3-0 întâlnirea cu Spania din a doua etapă a Cupei Hopman. Din păcate pentru noi, Victor Hănescu s-a retras în setul secund al meciului cu Robredo, accidentat, şi nu a mai putut juca nici în meciul de dublu mixt, astfel că ibericii s-au impus fără probleme, cu 3-0.
După un început bun contra Australiei, Sorana şi Victor nu au putut ţin pasul până la sfârşit în Cupa Hopman.
Pentru ca înfrânmgerea cu Spania să fie şi mai neagră decât ar trebui, Victor Hănescu s-a accidentat şi a fost nevoit săp se retragă după primul set al meciului cu Tommy Robredo. Ibericul cîştigase primul act cu 6-3 când românul a cerut ajutorul medicilor. Din câte se pare, este vorba de o accidentare la spate, acelaşi loc în care Hănescu mai fusese accidentat în urmă cu trei ani, la meciul de Cupa Davis cu SUA, din primul tur al Grupei Mondiale. Conform regulamentului, Hănescu a pierdut meciul cu 3-6, 0-6.
Pentru a nu risca vreo agravare a accidentării, Hănescu nu a fost prezent pe teren nici în meciul de dublu mixt. Învingători prin neprezentare, spaniolii vor figura în analele competiţiei ca fiind învingători cu 6-0, 6-0 în faţa românilor, această prevedere regulamentară fiind necesară pentru stabilirea clasamentului final al Grupei, acolo unde se ţine cont atât de meciurile câştiogate, cât şi de setaveraj şi chiar de punctaveraj, în cazul unei egalităţi perfecte.
Sorana Cîrstea a fost învinsă de Maria Jose Martinez Sanchez, scor 4-6, 3-6 în primul meci al întâlniri România - Spania, din Cupa Hopman.
Astăzi, Sorana nu a mai reuşit meciul bun făcut în faţa australiencei Stosur şi a fost nevoită să se recunoscă învinsă de Maria Jose Martinez Sanchez. Jucătoarea aflată pe locul 26 WTA a trecut de româncă în două seturi, scor 4-6, 3-6, şi a dus Spania în avantaj în disputa din Cupa Hopman.
În primul set, cele două jucătoare au mers cap la cap până la scorul de 3-3. Atunci, românca şi-a pierdut serviciul după ce la scorul de 40-40 a făcut două duble greşeli. Sanchez a profitat de acest cadou şi imediat şi-a trecut în cont primul set, scor 6-4.
Cîrstea a început extrem de prost setul doi, jucătoarea din Spania reuşind să conducă cu 1-0 după un break rapid. Sorana a reuşit şi ea un break dar adversara ei a mai câştigat de două ori pe serviciul româncei şi a câştigat şi cel de-al doilea set, scor 6-3.
Avancronica întâlnirilor
„Balul" va fi deschis de meciul fetelor, Sorana Cîrstea (19 ani, locul 45 WTA) urmând să o întâlnească - pentru prima dată în carieră - pe mai experimentata Maria Jose Martinez Sanchez (27 de ani, locul 26 WTA). Chiar dacă are avantajul vârstei şi, cel puţin aparent al clasamentului, iberica nu este un nume mare în circuitul profesionist. Are două titluri de simplu în palmares (Bogota şi Bastad), dar ea este recunoscută mai mult ca o jucătoare de dublu, acolo unde a câştigat 12 titluri de-a lungul unei cariere profesioniste începute în urmă cu aproape zece ani.
Mai masivă decât jucătoarea noastră - ambele sportive au o înălţime de 1,76 m, dar Martinez Sanchez cântăreşte cu nouă kilograme mai mult - iberica ar putea fi incomodată de căldura care este acum la Perth, acolo unde meciul este programat să înceapă la ora locală 17.30, numai bună de plajă pentru australieni, aflaţi în plină vară. Deci, una peste alta, se pare că sportiva noastră are prima şansă la câştigarea acestui meci.
Hănescu e cu 18 cm mai înalt decât Robredo!
A doua partidă a confruntării va fi cea dintre Victor Hănescu şi Tommy Robredo. Unul dintrre cei mai cunoscuţi jucători din circuitul profesionist, spaniolul este mai ales un specialist al jocului pe zgură, graţie căruia a ajuns, în 2006, până pe locul 5 în lume. Acum a coborât până pe 16. Hănescu (al 48-lea jucător al lumii în acest moment) porneşte în meciul de astăzi cu un uşor avantaj moral: a câştigat unica dispută directă cu Robredo, impunîndu-se cu 6-7, 6-4, 6-4, în 2005, pe cimentul de la New Haven. Rezultat care ar putea fi repetat şi azi, în jurul prânzului, dacă uriaşul român îşi va pune în valoare atuul înălţimii (are cu 18 centimetri mai mult decât adversarul său). Pe terenurile iuţi, precum cele din Australia, meciurile sunt decise, de multe ori, de serviciile puternice, iar Hănescu ar putea profita de asta.
Dimineaţă, românii au efectuat un scurt antrenament pe unul din terenurile complexului din Perth şi, conform ziariştilor australieni, Hănescu a părut foarte motivat, loviturile lui fiind nu numai puternice, ci şi foarte precise.
Ziua va fi încheiată de partida de dublu mixt, acolo unde Sorana şi Victor s-au descurcat atât de bine contra australienilor şi unde orice rezultat este posibil.
Dimineaţă, Australia a învins cu 2-1 SUA
În această dimineaţă, în primul meci al Grupei A, din care face parte şi echipa noastră, Australia a învins cu scorul de 2-1 formaţia SUA. Australienii şi-au asigurat victoria după meciurile de simplu, câştigate de Samantha Stosur (6-2, 6-4 cu Melanie Oudin) şi Lleyton Hewitt (6-1, 7-5 cu John Isner). Americanii s-au impus cu 2-6, 6-1, 10-5 la dublu mixt. În prima etapă a Grupei A, România învinsese Australia cu 2-1 iar Spania trecuse de SUA cu 3-0. Astfel, americanii - adversarii de joi ai românilor - sunt deja eliminaţi din cursa spre finală, acolo unde vor ajunge doar câştigătoarele celor două grupe.
În Grupa B, Marea Britanie s-a impus la limită în faţa Kazahstanului cu 2-1, după un meci dramatic, decis în tie-break-ul meciului de dublu. Mai întâi, Iaroslava Şvedova a învins-o cu 4-6, 6-3, 6-0 pe Laura Robson, apoi Andy Murray a egalat situaţia prin victoria clară, cu 6-2, 6-2 obţinută în faţa lui Andrei Golubev, pentru ca la dublu britanicii să se impună cu 6-3, 5-7, 12-10.
Tot luni, în cadrul Grupei B, Rusia învinsese Germania cu 2-1.