Horia Tecău a primit "Trofeul de Excelenţă" din partea FR de Tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Triplu finalist la Wimbledon, în proba de dublu masculin, Horia Tecău a primit Trofeul de Excelenţă din partea Federaţiei Române de Tenis (FRT). Acesta i-a fost înmânat pe aeroportul Otopeni, de Ruxandra Dragomir, preşedinta FRT, anunţă Agerpres.

Horia Tecău şi Robert Lindstedt au pierdut sâmbătă a treia finală consecutivă de dublu la Wimbledon, după ce au fost învinşi de perechea Jonathan Marray (Marea Britanie)/Frederik Nielsen (Danemarca), în cinci seturi, cu 4-6, 6-4, 7-6 (5), 6-7 (5), 6-3. În 2010, Tecău şi Lindstedt au fost învinşi de cuplul austriaco-german Jürgen Melzer/Philipp Petzschner, cu 6-1, 7-5, 7-5, iar anul trecut au fost întrecuţi de americanii Bob Bryan şi Mike Bryan, cu 6-3, 6-4, 7-6 (7-2).

Ruxandra Dragomir a declarat cu această ocazie: "Rezultatele şi evoluţia lui Horia Tecău din ultimii ani îl îndreptăţesc să aspire la o medalie care să-i completeze cariera sportivă deosebită realizată până în momentul de faţă. Federaţia Română de Tenis sprijină şi va sprijini în continuare performanţa, iar Horia Tecău este astăzi un model de urmat pentru miile de copii şi juniori care iubesc şi practică tenisul".

Horia are 11 turnee câştigate la dublu în carieră, dintre care opt alături de Lindstedt (2012 - Bucureşti şi s-Hertogenbosch, 2011 - Bastad, Casablanca, 2010 - New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch şi Casablanca). Horia a mai câştigat în 2011 alături de Victor Hănescu (Acapulco) şi belgianul Dick Norman (Zagreb), iar în 2010 alături de Marcus Daniell (Auckland). Horia a ieşit câştigător anul acesta şi în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek Sands).


Horia Tecău pierdut şi 11 finale la dublu: în 2012 la Rotterdam, Madrid şi Wimbledon, 2011 la Beijing, Washington, Wimbledon, s-Hertogenbosch, Brisbane, 2010 la Wimbledon, toate alături de Lindstedt, şi în 2009 la Stuttgart (alături de Hănescu) şi la Kitzbuehel (pereche cu Andrei Pavel).

Tecău va fi portdrapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Londra (27 iulie).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite