Premii de 400.000 de euro la turneul de tenis bucureştean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premiile totale acordate la BRD Năstase Ţiriac Trophy, turneul de tenis bucureştean (21-29 aprilie), vor fi anul acesta de 398.259 euro, cu 10 la sută în creştere faţă de 2011. Intrarea spectatorilor va fi liberă în 21 şi 22 aprilie.

Bogdan Enoiu a anunţat că pe tabloul de simplu figurează trei învingători în ediţii precedente: Gilles Simon (nr. 13 ATP), germanul Florian Mayer (18), austriacul Jurgen Melzer (20). Potrivit Agerpres, acesta a mai precizat că, spre deosebire de ediţiile precedente, dintre cei 19 jucători calificaţi direct lipsesc acum spaniolii. Explicaţia este că ei participă, în această perioadă la un turneu la Barcelona. Va lipsi, de asemenea, şi Victor Hănescu, înscris la turneul din Spania.

Bogdan Enoiu a mai menţionat că doi jucători români vor primi câte un wild-card, Adrian Ungur şi cel care va obţine rezultate bune la patru turnee challenger, organizate de BRD la Arad, Timişoara, Sibiu şi Braşov, de câte 30.000 euro fiecare.

Guy Poupet, preşedinte-director general BRD Groupe Société Générale, a spus: "Mă bucur că această competiţie poartă alături de numele nostru, numele celor mai buni jucători români de tenis Ilie Năstase şi Ion Ţiriac. Este important că vom susţine, în afară de această competiţie alte patru turnee la Arad, Timişoara, Sibiu şi Braşov. Dorinţa noastră este să promovăm tenisul şi să contribuim succesul jucătorilor români".

Intrarea este liberă pentru publicul larg în 21 şi 22 aprilie, iar copiii cu vârsta preşcolară, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de acces liber în ziua de 23 aprilie şi între 25 şi 27 aprilie, în limita a 1.000 de intrări pe zi.

Biletele şi abonamentele ediţiei 2012 sunt disponibile spre vânzare pe www.eventim.ro şi în reţeaua Eventim (Vodafone, Germanos, Orange, Domo, Librăriile Humanitas, Cărtureşti).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite