Patru din cei şase spanioli de la US Open s-au oprit în "optimi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Feliciano Lopez, David Ferrer, Tommy Robredo şi Albert Montanes s-au oprit în optimi, în timp ce Nadal şi Verdasco se vor lupta pentru un loc în semifinalele competiţiei.

Doi dintre tenismenii spanioli au fost eliminaţi chiar de compatrioţii lor. Astfel, Feliciano Lopez a pierdut în faţa numărului 1 mondial, Rafael Nadal (6-3, 6-4, 6-4), iar David Ferrer a fost învins de Fernando Verdasco, în cinci seturi, după ce a câştigat primele două seturi (7-5, 7-6, 3-6, 3-6, 6-7).

Tommy Robredo a fost învins de rusul Mikhail Youzhny, în patru seturi (7-5, 6-2, 4-6, 6-4), în timp ce Albert Montanes a pierdut în faţa suedezului Robin Soderling, tot în patru seturi (4-6, 6-3, 6-2, 6-3).

Astfel, doar doi spanioli au trecut mai departe, în sferturile de finală ale competiţiei de la Flushing Meadows: Rafael Nadal şi Fernando Verdasco. Cei doi tenismeni vor juca, însă, unul împotriva celuilalt, astfel încât un singur spaniol va ajunge, sigur, în semifinalele competiţiei.

Spaniolii au pus stăpânire şi pe tenis

Cu toate acestea, jurnaliştii de la Wall Street Journal remarcă faptul că "Spaniolii mai domină un sport", scriind despre supremaţia ibericilor în tenis şi în special la US Open, unde şase spanioli au ajuns între primii 16 tenismeni ai competiţiei, în optimi.

"Cum scapi de spaniolii rămaşi în competiţie? Pune-i să joace unii împotriva celorlalţi. Trei spanioli au pierdut marţi, doi dintre ei de mâna unor compatrioţi. Cu şase spanioli din 16 jucători, era inevitabil", scriu jurnaliştii americani, înainte de meciul dintre Robdredo şi Youzhny, care avea să crească la patru numărul ibericilor eliminaţi.

Citeşte pe adevarul.es cum au ajuns jurnaliştii de la Wall Street Journal la concluzia că spaniolii sunt „stăpânii tenisului", chiar dacă au mai rămas doar cu doi tenismeni în competiţie

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite