Clijsters, în finală la Doha, după un accident de maşină!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kim Clijsters a avut o zi nebună la Doha, în cadrul Turneului Campioanelor. După ce a suferit un uşor accident de maşină în drum spre arenă, din care a scăpat doar cu o sperietură zdravănă, belgianca a trecut de Samantha Stosur în semifinale cu scorul de 7-6, 6-1.

Cap de serie numărul trei la turneul de la Doha, Clijsters s-a calificat în finală pentru prima oară după şapte ani. Ea şi-a menţinut dominaţia asupra australiencei Stosur, având cinci victorii din tot atâtea întâlniri directe.

Clijsters a câştigat în două rânduri turneul care reuneşte elita tenisului feminin, în 2002 şi 2003şi va disputa finala cu învingătoarea partidei dintre Caroline Wozniacki şi Vera Zvonareva.

Accident în drum spre arenă

Kim Clijsters a avut mari emoţii pe drumul care a dus-o de la hotel la arenă. Maşina în care se aflau jucătoarea de tenis şi managerul său, Bob Verbeeck, a fost lovită de un alt autovehicul în zona portierei din dreapta. Geamul s-a spart iar portiera a fost îndoită destul de serios.

"A fost groaznic pentru Bob, care a resimţit şocul", a precizat Kim Clijsters într-un mesaj pe Twitter."Suntem OK acum", a revenit jucătoarea cu un update după alte câteva minute, când a postat şi o poză cu maşina avariată.

Masina in care se afla Clijsters
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite