UPDATE: Hănescu, nervos după eliminarea de la BCR Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Hănescu a fost eliminat pentru a treia oară consecutiv în primul tur al turneului de tenis BCR Open Romania. Hănescu, cap de serie numărul şase a pierdut în faţa spaniolului Marcel Granollers (87 ATP) cu scorul de 2-6, 6-2, 6-1, într-un meci care a durat două ore şi două minute.

UPDATE: Hănescu a răbufnit după meci la conferinţa de presă, acuzând oboseala acumulată în ultimele zile. "Am fost obosit. Dar aşa stau lucrurile, eu sunt eu baiat bun şi fac treaba altora, iar când e vorba de mine, am numai de pierdut. M-ar fi avantajat să joc şi Cupa Davis şi turneul BCR pe aceeaşi suprafaţă, pentru că nu ar fi fost nevoie să mă reacomodez", a declarat Hănescu la finalul partidei cu Granollers. Românul era vizibil afectat de acest insucces şi a declarat că va lua o pauză în următoarea perioadă. "Îmi voi lua vacanţă pentru următoarele trei săptămâni. Voi merge în Tenerife să mă relaxez", a mai spus Hăne.

A fost prima înfrângere a lui Hăne în faţa spaniolului de care a trecut în două rânduri, o dată la Kitzbuhel, în 2009 şi o dată chiar la Bucureşti, în 2007, în cadrul unui turneu challenger. Ambele victorii ale românului au fost în două seturi.

Spaniolul şi-a luat acum revanşa, chiar dacă după primul set, câştigat repede de român, nu se părea că ar avea vreo şansă. Pentru participarea la turneul bucureştean, Hănescu va primi un cec în valoare de 3.785 de euro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite