Argertinianul Juan Ignacio Chela a câştigat proba de simplu de la BCR Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Argenitinianul Juan Ignacio Chela a câştigat finala turneului BCR Open România de la Bucureşti, după ce a trecut în două seturi, 7-5, 6-1, de spanionul Pablo Andujar.

Primul set a fost echilibrat, chiar dacă cei doi jucători au reuşit câte două break-uri. La scorul de 6-5 în favoarea argentinianului, acesta a reuşit să câştige pe serviciul adversarului, obţinând şi primul set. În setul al doilea, în primul ghem, Andujar nu a reuşit să fructifice două mingi de break, iar în ghemul al doilea, Chela a reuşit să obţină break-ul. În ghemul al şaselea, Chela a obţinut un nou break, iar apoi a reuşit câştigarea turneului.

El este cel de-al treilea argentinian care a reuşit acestă performanţă la Bucureşti, după Franco Davin, actualul antrenor al lui Del Potro, în 1994 şi Jose Acasuso, în 2004. Acesta reuşit să nu piadă nici măcar un set toată saptamâna.

"Vreau să îl felicit pe Pablo şi să le muţmumesc spectatorilor pentru că m-au susţinut. M-am simţit ca acasă, Este o onoare sa joc aici cu legende alaturi de mine. Ne vedem la anul", a spus Juan emoţionat la finalul meciului.

Argentinianul va primit pentru victoria de la Bucureşti un cec în valoare de 66.580 de euro şi 250 de puncte ATP, urcând în clasament de pe poziţia 51 până pe 28. BCR Open este al doilea turneu pe care argentinianul l-a câştigat anul acesta după Openul de la Huston.


Adevarsarul său, Pablo Andujar, venit din calificări a mărturisit că atmosfera de la Bucureşti a fost una extraodinară. "Vreau să îl felicit în primul rând pe adversarul meu. A fost cel mai bun, fără niciun dubiu, le mulţumesc organizatorilor şi nu în ultimul rând publicului care a fost extraodinar. Dedic finala aceasta antrenorului meu pentru ca a fost alături de mine şi sper că in 2 ani să câştig aici la Bucureşti"

Anjudar va primi 34.975 de euro şi 150 de puncte ATP, reuşind să pătrundă în top 100 ATP pentru a doua oară în carieră.

Argentinianul a mai cucerit sâmbată aseară, în proba de dublu şi trofeul din proba de dublu alături de partenerul său, polonezul Lukasz Kubot, învingându-i în finală pe spaniolii Marcel Granollers/Santiago Ventura (Spania), cu scorul de 6-2, 5-7, 13-11.Perfonrmanţă extraodiară pentru el având în vedere că are peste 30 de ani şi a avut foarte multe probleme de sănătate. Doar doi jucători de tenis au reuşit anul acesta să câştige un turneu şi la simplu şi la dublu.

La finala BCR Open au asistat 3500 de spectatori.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite