TENIS: Wimbledon în familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fraţi, unchi, părinţi, soţie, rude de toate gradele vor invadat şi anul acesta al treilea turneu de Mare Şlem. Cu siguranţă, cea mai recunoscută familie  la Wimbledon este cea a surorilor Williams.

Venus este de cinci ori campioană pe iarba londoneză, în timp ce sora sa mai mică, Serena a fost învinsă în finală anul trecut, dar au câştigat împreună la Australian Open în ianuarie. Amândouă sunt antrenate de tatăl lor, Richard.

Marat Safin şi Dinara Safina sunt fraţii care au „spart” recordurile, devenind primii fraţi care au ocupat la un moment dat poziţia întâi a clasamentului mondial ATP, respectiv WTA.

Speranţa englezilor se leagă de fraţii Murray, Andy şi Jamie. Andy a urcat până pe locul trei al ierarhiei internaţionale după ce a a jucat fibala US Open de anul trecut, în timp ce fratele său mai mare Jamie a fost campion mondial la dublu mixt chiar la Wimbledon în urmă cu doi ani. Mama lor, Judy, este o binecunoscută antrenoare de tenis care nu lipseşte de la niciun meci al băieţilor ei.

Să nu-i uităm pe gemenii americani, Bob şi Mike Bryan, care joacă la dublu împreună, surorile Alona şi Kateryna Bondarenko, precum şi Agnieszka şi Urszula Radwanska.

La Wimbledon sunt relaţii familiare oriunde te-ai uita. Numărul 1 mondial şi campionul de anul trecut de la Wimbledon, Rafale Nadal, este antrenat de unchiul său, Toni. De cinci ori campion al acestui turneu, Roger Federer s-a însurat anul acesta cu fosta tenismenă, Mirka Vavrinec, cea care a jucat în 200 şi 2001 şi a fost învinsă în ambele ediţii în primul tur. Cuplul aşteaptă primul lor copil în vară, având toate posibilităţile să se nască în timpul turneului din Londra.

La sărbătoarea inaugurării acoperişului retractabil a Arenei Centrale de la Wimbledon, de şapte ori câştigătoare a acestui turneu, Stefi Graff a jucat dublu mixt cu soţul ei, Andre Agassi, campion aici în 1992. Copiii lor sunt încă prea mici să joace la Wimbledon anul acesta, însă cu aşa părinţi care însumează nu mai puţin de 167 de titluri la simplu, cu siguranţă vor face parte din noua generaţie a tenisului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite