Williams în alb şi negru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Williams în alb şi negru
Williams în alb şi negru

Venus şi Serena sunt primele afro-americance care s-au impus în tenis.Ele şi-au însuşit la sfârşitul săptămânii trecute al 18-lea trofeu de Mare Şlem, la simplu, după ce mezina familiei a învins-o pe sora mai mare în finala de la Wimbledon, cu 7-6 (3), 6-2.

„Hai, Serena, să plecăm de-aici!”, o îndeamnă cu voce ocrotitoare sora mai mare, care o ia de umeri pe învinsă, pentru a părăsi terenul de la Wimbledon.

Se întâmpla în urmă cu nouă ani, când în semifinalele celui de-al treilea turneu de Mare Şlem de peste an, surorile Williams, ambele sub 21 de ani, se întâlniră pentru prima dată pe iarba londoneză. Venus a avut câştig de cauză, însă nu s-a putut bucura aşa cum voia.  „Cu un ochi râdeam şi cu altul plângeam alături de Serena”, povesteşte sora mai mare.

Scena s-a repetat de atunci încă de patru ori, însă rolurile s-au schimbat. Mezina a crescut şi a învăţat de la sora mai mare să-şi asume înfrângerile şi victoriile cu aceeaşi demnitate.

„Îmi amintesc când eram mică stăteam şi o priveam de pe bancă pe Venus cum se antrena. Am învăţat multe trucuri de la ea”, rememorează Serena. Iar la ultima lor întâlnire, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, mezina şi-a pus cap la cap lucrurile învăţate şi a triumfat pentru a treia oară în faţa surorii sale  în finala de la Wimbledon. De data aceasta bucuria s-a putut citi pe chipul fiecăreia.

„Am mai crescut. Îmi pare bine că am ajuns amândouă până aici. Nu contează cine a câştigat trofeul. Important este că el a rămas în familie”, a punctat Venus.

Dacă surorile au ajuns la maturitatea profesională, tatăl lor încă nu s-a putut obişnui cu rivalitatea fetelor sale din teren. „Pentru asta le-am antrenat, să ajungă cele mai bune. Însă, decât să le privesc cum se duelează la fileu, mai bine tund iarba”, a fost reacţia lui Richard Williams, care nu s-a uitat la niciun meci oficial al Serenei şi a lui Venus când ele au fost adversare.

Iar iarba din faţa casei Williams ar trebui să arate foarte bine îngrijită, având în vedere că cele două tenismene ale familiei şi-au disputat sâmbătă a 21-a partidă...

Sub semnul cifrei patru

Ambele surori au început tenisul la vârsta de patru ani. „Primele mele amintiri de atunci sunt când ne întreba tatăl nostru ce Gran Slam-uri vrem să câştigăm, iar Venus spunea întotdeauna Wimbledon, iar eu US Open. E ironic, dar aşa s-a întâmplat...”, povesteşte Serena, care a disputat a patra finală împotriva surorii sale la All England, chiar la 4 iulie, Ziua Americii.

Totodată, este al patrulea titlu pe care „clanul” Williams l-a câştigat în aceeaşi zi, la dublu, pe iarba londoneză, după cele obţinute în 2000, 2002 şi 2008.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite