Serena Williams, regină la Wimbledon!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sportiva din Statele Unite a câştigat un milion de euro pentru victoria din finala turneului londonez.Venus Williams nu a putut să-i facă faţă surorii sale decât până în finalul primului set. Serena s-a impus cu scorul de 7-6 (3), 6-2.

Jucătoarea Serena Williams, din Statele Unite, a câştigat un milion de euro, ieri, după ce a învins-o în finala feminină a turneului de la Wimbledon pe sora sa, Venus Williams, în două seturi, cu scorul de 7-6 (3), 6-2. Pierzătoarea acestei partide a luat jumătate din suma acordată deţinătoarei trofeului.

Citiţi şi:

Federer poate intra în istorie
Surorile Williams, unite la victorie
Deceniul surorilor Williams

După finală, Serena a declarat că acest titlu este unul aparte pentru ea. „Le mulţumesc părinţilor mei pentru tot ceea ce au făcut pentru mine şi pentru că m-au ajutat să ajung aici”, a spus campioana.

Surorile Williams au împreună opt titluri la Wimbledon, cinci Venus (2000, 2001, 2005, 2007, 2008) şi trei Serena (2002, 2003 şi 2009). Practic, din 2000, trofeul de la Wimbledon a poposit în vitrina familiei Williams, cu excepţia ediţiilor din 2004 - câştigată de Maria Şarapova şi 2006 - când a triumfat Amelie Mauresmo.

Ieri, în primul set a fost egalitate perfectă până la final, ambele jucătoare adjudecându-şi serviciul. Serena a fost mai pragmatică şi a câştigat decisivul cu 7-3. În actul secund, Venus nu a mai putut să facă faţă presiunii impuse de Serena şi şi-a pierdut serviciul de două ori, timp în care scorul a căpătat proporţii, de la 2-2 la 6-2 pentru noua regină de la Wimbledon.

Au câştigat şi la dublu

La aproximativ trei ore după ce au încheiat finala de simplu, surorile Williams au fost prezente, din nou, pe arena centrală pentru a disputa ultimul act la dublu. Tandemul australian Samantha Stosur – Rennae Stubbs a încercat să le împiedice pe americance, pe iarba londoneză. Şi aici, Serena şi Venus au făcut spectacol şi au învins cu scorul de 7-6, 6-4. „A fost greu, dar alături de sora mea mă simt excelent pe teren şi suntem invincibile“, a spus Serena Williams.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite