TENIS: Kimiko Date a obţinut prima victorie în WTA după 13 ani!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TENIS: Kimiko Date a obţinut prima victorie în WTA după 13 ani!
TENIS: Kimiko Date a obţinut prima victorie în WTA după 13 ani!

Fost număr 4 mondial în urmă cu 15 ani, japoneza Kimiko Date Krum rescrie istoria. Revenită în competiţii în luna aprilie, asiatica în vârstă de 39 de ani a obţinut, miercuri, la Seul, prima victorie în circuitul profesionist WTA după 13 ani!

Cea mai în vârstă dintre toate jucătoarele profesioniste active din circuitul WTA a învins-o în primul tur al întrecerii dotate cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari, cu scorul de 6-3, 6-4, pe sud-coreeanca Lee Ye-Ra, beneficiara unui wild-card. Următoarea adversară a japonezei va fi rusoaica Alisa Kleybanova, a cincea favorită a competiţiei.

Revenită în competiţii în luna aprilie, dar mai întâi în turneele mai mici, cu premii de până într-o 100.000 de dolari, disputate sub egida ITF, Kimiko a reuşit să câştige de atunci 20 de meciuri, însă niciunul în turneele mari, din circuitul WTA. Este adevărat, a avut şi ghinion la tragerile la sorţi, ea jucând în primul tur numai împotriva unor jucătoare din Top 50. Printre ele şi Sorana Cârstea. Cu 20 de ani mai tânără decât Kimiko Date, ea a învins-o pe japoneză cu 6-2, 1-6, 6-2 în vară, în primul tur la Estoril (Portugalia).

Ultima victorie a lui Kimiko Date în circuitul WTA a fost consemnată în 1996, în primul tur la Chase Championships, când japoneza a beneficiat de abandonul americancei Monica Seles la scorul de 1-0 la seturi în favoarea asiaticei. Ultima victorie obţinută pe teren se înregistrase cu câteva săptămâni înainte, şi fusese obţinută în sferturile de finală ale turneului de la Tokyo în faţa sud-africancei Amanda Coetzer.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite