TENIS: Ana Ivanovici: "Vreau să redevin numărul 1 WTA!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TENIS: Ana Ivanovici: "Vreau să redevin numărul 1 WTA!"
TENIS: Ana Ivanovici: "Vreau să redevin numărul 1 WTA!"

Jucătoarea sârbă de tenis Ana Ivanovici a declarat, pentru site-ul setimes.com, că a fost afectată de faptul că a pierdut primul loc în clasamentul WTA, un declin pe care doreşte să-l uite cât mai curând deoarece „a fost o perioadă frustrantă a cerierei”.

Sportiva este de părere că cel mai greu moment din viaţa ei a fost retragerea de la Jocurile Olimpice din 2008, din cauza unei accidentări. „Am visat ani buni să evoluez la o astfel de competiţie însă, din păcate, nu mi-am atins ţelul. Când privesc în urmă nu-mi vine să cred ce mi s-a întâmplat. Important este că acum sunt sănătoasă şi pot reveni pe teren. Va fi o provocare pentru mine şi de aceea mi-am propus să o iau puţin câte puţin”, a comentat Ana Ivanovici.

Referitor la obiectivele sale, jucătoarea din Serbia a spus: „Îmi doresc să mă calific pentru turneul de la Doha şi mi-am propus să înving într-un Mare Şlem, oricare ar fi acesta. Mai am câte ceva de îmbunătăţit la jocul meu şi apoi mă voi axa pe revenirea în top-ul clasamentului WTA”.

image

Ana Ivanovici colaborează acum cu fostul antrenor al Martinei Nevratilova, Craig Kardon. „Ne înţelegem foarte bine şi muncim mult împreună. Avem aceleaşi idei şi concepte referitoare la joc, preferăm atacul. Craig mă încurajează să vin mult mai des la fileu şi îmi place acest lucru, deoarece poate fi un avantaj în viitor, în ceea ce voi face pe teren. Dacă voi reuşi să-mi îmbunătăţesc şi serviciul, pot spune că voi fi o jucătoare completă”, a punctat sportiva din Serbia.

În ceea ce priveşte echipa de Cupa Federaţiei a selecţionatei Serbiei, fostul lider mondial este de părere că, împreună cu Jelena Jankovici (foto, dreapta), naţionala ţării sale poate cuceri trofeul. „Chiar dacă multă lume a vorbit depre mine şi despre Jelena că nu avem o relaţie foarte bună, vreau să spun că acest lucru este fals. Amândouă avem o relaţie foarte bună şi echipa de Fed Cup a Serbiei este foarte puternică, mai ales că antrenor este fostul meu tehnician din copilărie, Dejan Vranes. Avm forţa de a învinge şi ne simţim minunat împreună”, a completat Ivanovici.

image

În opinia jucătoarei din Serbia, în circuit au venit jucătoare de valoare precum Victoria Azarenka, din Belaruis, şi Caroline Wozniacki, din Danemarca. „Sunt sportive foarte bune şi rapide, în acelaşi timp. Au demonstrat că pot face meciuri frumoase. Eu sunt de părere că vor ajunge departe la Indian Wells şi nu numai acolo. Viitorul pare să fie al lor”, a încheiat Ivanovici.

Ana Ivanovici s-a declarat adepta partidelor de tenis masculin: „Prefer să mă uit la meciurile băieţilor deoarece pot învăţa mai multe, fie şi numai privindu-le jocul. Este fascinant să vezi un meci echilibrat de la început la sfârşit”, este de părere sârboaica, care nici nu se gândeşte să renunţe la tenis: „Sunt încă tânără şi nu vreau decât să revin pe teren. Asta contează pentru mine. Nu mă pot gândi, acum, la o altă carieră pentru că tenisul este foarte important pentru mine”.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite