Victor Hănescu, un lider adevărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima „rachetă” a echipei de Cupa Davis a României, Victor Hănescu (foto), a dus tot greul în întâlnirea cu Ucraina contând pentru turul al doilea din zona euro-africană.

„Hane" (28 de ani, 39 ATP) a adus primul punct formaţiei noastre, învingându-l pe al doilea jucător al ex-sovieticilor, Ilia Marcenko, cu scorul de 7-6 (1), 7-5, 6-4. „A fost un meci destul de greu, iar stilul adversarului m-a incomodat, însă până la urmă am reuşit să mă descurc. Este foarte importantă victoria din acest prim meci şi mă bucur că am reuşit să termin în trei seturi, pentru că dacă s-ar fi prelungit acest meci, mi-ar fi fost mult mai greu. Oricum a fost obositor, pentru că a durat trei ore", a completat Hănescu.

Andrei Pavel, căpitanul nejucător al formaţiei tricolore, a decis ca alături de Horia Tecău la dublu să intre tot Victor Hănescu - în locul lui Marius Copil, cum era anunţat - pentru a mai câştiga un punct important. Perechea românească a învins, după aproape două ore, cuplul ucrainean Bubka/ Stahovski, cu scorul de 6-4, 6-4, 6-2.

Imediat după terminarea Cupei Davis, Victor va lua drumul Madridului, unde îl va întâlni în primul tur al Mastersului pe rusul Igor Andreev. „Cred că aceste meciuri de Cupa Davis nu au fost într-o perioadă prea bună pentru mine, pentru că am jucat multe turnee pe zgură şi a fost obositor. Imediat după Cupa Davis urmează turneul de la Madrid, însă am încercat să fac tot posibilul să joc, pentru că este vorba de echipa României", a încheiat Victor Hănescu.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite