Ungur a ratat şansa carierei sale!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românul a evoluat bine contra vedetei Nalbandian, dar a clacat în momentele-cheie. După trei ore şi patru minute, piteşteanul (nr. 183 ATP) a cedat cu scorul de 3-6, 2-6, 7-5, 4-6 în meciul de debut al confruntării cu Argentina din Cupa Davis.

Ginerele legendarului Ilie Balaci a încercat ieri să dea marea lovitură a carierei şi să îl învingă la el acasă pe David Nalbandian, un jucător care are opt victorii în palmares contra lui Roger Federer. Deşi a avut şapte şanse de a-şi adjudeca un game pe serviciul adversarului în primul set,  Ungur (25 de ani) nu a fructificat niciuna dintre aceste oportunităţi şi a cedat cu 3-6.

Nalbandian a plâns la finalul meciului

Nici măcar motto-ul „luptă până la capăt şi nu te lăsa niciodată doborât“ inscripţionat în arabă pe antebraţul său stâng sau cruciuliţa norocoasă de la mâna stângă nu l-au ajutat pe  român să compenseze decalajul valoric şi sud-americanul s-a impus clar în setul secund, scor 6-2. Fără niciun trofeu cucerit în circuitul ATP, Ungur s-a autodepăşit în setul al treilea şi l-a hărţuit pe Nalbandian, scor 7-5. Nerefăcut complet după o accidentare la inghinali, argentinianul a strâns din dinţi şi a adus totuşi primul punct al confruntării cu România pentru ţara sa, izbucnind apoi în plâns. În cel de-al doilea meci de simplu, Victor Hănescu (nr. 59 ATP) a evoluat curajos în startul partidei cu Juan Monaco (nr. 33 ATP), tabela arătând 1-1 la seturi. Mult mai bine pregătit fizic şi purtat pe braţe de un public euforic, argentinianul şi-a impus însă apoi ritmul şi a dominat categoric raliurile de pe fundul terenului, câştigând meciul cu 7-6, 1-6, 6-1, 6-1. Azi, de la ora 16.00 (TVR 2), se dispută meciul de dublu dintre perechile Victor Hănescu/Horia Tecău şi Juan Ignacio Chela/ Eduardo Schwank, românii fiind favoriţi pe hârtie.

“M-am simţit rău, am suferit. Dacă ar fi fost un turneu ATP, aş fi abandonat."
David Nalbandian jucător Argentina

Argentina- România

Ieri

- Nalbandian – Ungur
6-3, 6-2, 5-7, 6-4
n Monaco – Hănescu
S-a disputat după închiderea ediţiei.

Azi, ora 17.00, TVR 2
- Juan Ignacio Chela/Eduardo Schwank - Victor Hănescu/Horia Tecău

Mâine, ora 16.00, TVR 2
- David Nalbandian – Victor Hănescu
- Juan Monaco – Adrian Ungur

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite