US OPEN: Cîrstea şi Wozniacki, rivale pe teren, prietene bune dincolo de acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
US OPEN: Cîrstea şi Wozniacki, rivale pe teren, prietene bune dincolo de acesta
US OPEN: Cîrstea şi Wozniacki, rivale pe teren, prietene bune dincolo de acesta

Sorţii au decis ca şi la US Open românca Sorana Cîrstea (29 WTA) şi daneza Caroline Wozniacki (8 WTA) să se întâlnească faţă în faţă la fileu. De data aceasta pentru un loc în turul al patrulea pe tabloul feminin, într-o partidă care va avea loc mâine. Astăzi, cele două vor juca împreună la dublu, în turl al doilea.

Este a treia lor „luptă” din această vară, iar jucătoarea noastră conduce „ostilităţile” cu scorul de 2-1, la general.. „Suntem prietene foarte bune. De fapt, am petrecut împreună ziua ei de naştere anul acesta. Dar ştiţi cum se întâmplă câteodată, tu te concentrezi să-şi faci jocul pe teren şi nu te mai interesează cine este de partea cealaltă a fileului. Când sunt pe teren şi joc împotriva unui prieten vreau doar să câştig; nu mă gândesc pe cine înving”, a declarat Sorana.

Sorana şi Caroline, ambele având 19 ani, sunt considerate printre cele mai sexy jucătoare din circuitul WTA şi cele mai promiţătoare din puncte de vedere al jocului de pe teren. Una blonă, alta brunetă, cele două se completează reciproc, când sunt de aceeaşi parte a terenului. Şi pentru că se înţeleg aşa bine dincolo de teren, românca şi daneza au bătut palma să facă pereche împrună la proba de dublu. În această seară ele vor lupta, de această dată de aceeaşi parte a baricadei, pentru un loc în turul trei împotriva favoritelor nr. 16 a competiţiei, împotriva cuplului ruso-bielorus Vera Zvonoreva/Victoria Azarenka.

După un debut de sezon mai slab, Sorana a „izbucnit” la Roland Garros, unde a ajuns până în sferturile de finală. Aflată atunci pe poziţia 41 în clasament, românca s-a impus în faţa unor jucătoare mult mai bine cotate, cum ar fi Alize Cornet (21 WTA), Caroline Wozniacki (10 WTA) şi Jelena Jankovici (5WTA), înainte de a ceda nr. 30 samanha Stosur.

Apoi a urmat o semifinală la Los Angeles unde s-a impus în faţa aceleeaşi prietene Wozniacki, Sabine Lisicki şi Agnieszka Radwanska.

Dacă pe teren, Sorana năuceşte adversarele sale cu lovitura sa de horehand, când părăseşte spaţiul de lucru, românca coboară cu picioarele pe pământ şi îşi potriveşte mereu zâmbetul pe faţă. Recent absolventă de liceu, târgovişteanca vorbeşte fluent româna, engleza, spaniola, iar acum vrea să înveţe şi franceza. Şi ca mai toţi adolescenţii, se relaxează la film şi la cumpărături. Aşa că nu  e de mirare că New York-ul se află printre oraşele favorite.

„N-am avut pre mult timpacum, însă când voi avea, la cumpărături voi merge prima dată”, susţine Sorana, care n-a va uita să o ia pe prietena sa.

Plănuieşte o vacanţă cu Wozniacki

La finalul lunii octombrie, Sorana Cîrstea vrea să-şi ia o lună de vacanţă pentru a se relaxa. Partenere de distracţie vor fi chiar câteva dintre adversarele pe care le-a învins pe teren în acest an, daneza Caroline Wozniacki (centru) (coechipiera ei de dublu, nr. 8 WTA) şi surorile poloneze Urszula (stânga) şi Agnieska Radwanska (dreapta) (nr. 13 WTA). “Vrem să mergem undeva într-o insulă exotică, unde să ne izolăm de tenis o perioadă. Nu ne-am gândit încă la locaţie pentru că ne concentrăm fiecare pe US Open, dar mai avem timp să ne facem un program”, mai spune jucătoarea noastră.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite