US OPEN: Santoro a jucat împotriva a 20 de lideri mondial. Nu şi cu Ilie Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marele tenismen Fabrice Santoro, care şi-a încheit cariera de Grand Şlem ieri seară, după ce a fost eliminat şi la dublu la US Open, deţine recordul de juca cu 20 de lideri mondiali din cei 24 din istoria ATP, Open Era.

Francezul care a şi zburat spre ţara sa unde îl aşteaptă soţia şi fiica în vârstă de opt ani, pe care n-a avut prilejul să o vadă în prima ei zi de şcoală, rememorează una dintre conversaţiile pe care le-a avut cu fostul nr. 1 , Yevgeny Kafelnikov, pe care nu l-a învins niciodată în cele şase întâlniri:

„Yevgeny Kafelnikov este un jucător rus care iubeşte tenisul, dar mai ales să vorbească. La un moment dat când câştigase a treia sau a patra partidă în tre noi, a venit la mine şi mi-a zis: Tu nu o să mă baţi niciodată, chiar dacă vei începe să joci bine sau dacă eu voi coborî în clasament. Niciodată n-o să mă învingi!” Şi a avut dreptate. Următoarea dată când ne-am întâlnit chiar m-am decis să-l înving pentru a-i arăta că o pot face, dar n-a fost să fie. Nu i-am purtat pică pentru ce a zis: acesta este Yevgeny”, a spus cel care a învins 17 din liderii mondiali.

În contrast cu un raport de meciuri câştigate-pierdute de 0-6 împotriva lui Kafelnikov, Santoro se poate mândri cu un scor de 3-4 în faţa lui Pete Sampras, cel care l-a şi numit pe francez, „Magicianul”, cu 3-3 în faţa lui Agassi şi 7-2 la Marat Safin.

John McEnroe, Bjorn Borg, Ilie Nastase şi John Newcombe sunt singurii lideri cu care Fabrice Santoro nu a jucat niciodată. Primul nr. 1 pe care l-a învins prima dată a fost Jimmy Connors, în 1992, la un turneu la Viena.
Santoro şi safin sunt aşteptaţi să joace ultimul lor turneu la BNP paribas Masters Paris în ultima săptămână a sezonului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite