Thomas Muster revine în circuitul ATP la 42 de ani!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O revenire spectaculoasă în circuitul mondial este pe cale să se producă! Fostul lider mondial, Thomas Muster (42 de ani), se va întoarce în competiţii la 11 ani după ce a jucat ultimul meci al carierei, la ediţia din 1999 a turneului de la Roland Garros!

AICI PUTEŢI AFLA MAI MULTE DESPRE THOMAS MUSTER

„Formal, nu m-am retras niciodată. Aşa cum am spus după acel meci de la Paris, din urmă cu 11 ani, am plecat într-o vacanţă", a declarat jucătorul austriac.

„Acum m-am întors din acea vacanţă. Încă mai iubesc tenisul competitiv. Nu mi-am stabilit obiective foarte înalte dar voi încerca să joc cel mai bun tenis de care sunt în stare şi vom vedea unde voi ajunge", a mai explicat cel care a decis ca pentru început să participe doar la turnee ATP de nivelul doi, adică la challenger-uri.

El va redebuta în circuit peste două săptămâni, la challenger-ul de la Braunschweig, dotat cu premii în valoare totală de 106.500 de euro, organizatorii recunoscând deja că i-au acordat deja un wild-card celui care are în palmares 44 de titluri ATP.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite