TENIS: Mark Philippoussis a ajuns în faliment şi a rămas pe drumuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TENIS: Mark Philippoussis a ajuns în faliment şi a rămas pe drumuri
TENIS: Mark Philippoussis a ajuns în faliment şi a rămas pe drumuri

Australianul Mark Philippoussis, fost finalist al turneelor de Mare Şlem la tenis US Open şi Wimbledon, a dezvăluit în presa australiană că traversează "perioada cea mai dificilă din viaţa sa", cu mari probleme financiare, o bătălie judiciară pentru a-şi păstra casa şi momente e deprimare.

În vârstă de 32 de ani, Philippoussis, care a câştigat peste 7 milioane de dolari din premii, plus, mult mai mult, din contracte publicitare, a declarat că este atacat în justiţie pentru ipoteca locuinţei sale din Melbourne.

Fostul nr. 8 mondial nu a mai jucat tenis de 3 ani, după mai multe operaţii la genunchi. În cariera sa a cucerit, în primul rând, de 2 ori Cupa Davis, în 1999, în finală cu Franţa, şi în 2003, cu Spania.

"Am cumpărat casa când aveam 18 ani, mai ales pentru mama. Dar acum plătesc de 3 ori mai mult decât ar fi trebuit să rambursez cu un împrumut normal", a declarat fostul jucător pentru Melbourne Sunday Herald Sun. "Lucrurile sunt dure, din punct de vedere financiar, dar în special mental", a mărturisit Philippoussis, care nu a mai jucat din 2006.

"Nu aş spune că sunt în depresie, dar pot spune că am fost adesea deprimat în aceşti ultimi 2 ani", a spus el. În legătură cu stilul său de viaţă când era la apogeul carierei, fostul tenisman a spus: "Am trăit o viaţă uşoară, viaţa pe care voi doar o visaţi. Pe atunci, credeam că era normal, dar nu era normal deloc. Banii veneau din toate părţile, credeam că toată lumea o duce la fel, că lucrurile vor fi aceleaşi mereu".

Philippoussis, unul dintre play-boys din circuitul ATP, a adăugat că speră să revină în tenis, disputând turnee de veterani, cu foste glorii, precum John McEnroe, Jim Courier sau Pat Cash. "Este perioada cea mai dificilă din existenţa mea, dar şi cea mai bună, pentru că am învăţat multe lucruri de viaţă. Am căzut şi mă voi ridica din nou".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite