Serena, al doilea Mare Şlem fără un set pierdut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă a câştigat al patrulea titlu la Wimbledon şi al 13-lea de Mare Şlem din carieră, fără a pierde vreun set în parcursul său, Serena Williams a declarat că este dezamăgită de jocul făcut pe iarba londoneză anul acesta.

„Este a doua oară când câştig un turneu mare fără să pierd un set. Primul a fost la US Open, în 2002. Dar acum sunt dezamăgită, deoarece într-o partidă am avut minge de meci, dar n-am putut încheia meciul, astfel că a trebuit să revin pentru a câştiga", a spus mezina familiei Williams. Lider al clasamentului WTA, americanca a învins-o în ultimul act la Wimbledon pe rusoaica Vera Zvonareva, în doar o oră de joc, cu 6-3, 6-2.

Serena şi-a adjudecat victoria fără emoţii, însă teama că ar fi putut repeta istoria din 2004, când a fost învinsă de Maria Şarapova, a pus-o de la început în gardă.

„Fără îndoială că devin nervoasă în aceste ocazii. Sunt om. Nu e uşor să ieşi pe teren şi să ştii că toată lumea se aşteaptă ca tu să câştigi. Îţi pune pe umeri o altă responsabilitate", a explicat jucătoarea de culoare.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite