TENIS: Româncele au cucerit 10 titluri în acest sezon !

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TENIS: Româncele au cucerit 10 titluri în acest sezon !
TENIS: Româncele au cucerit 10 titluri în acest sezon !

Româncele au avut un sezon fabulos, reuşind să adune zece titluri în circuitul mondial. Ascensiunea tenisului feminin autohton din ultimii ani începe să se concretizeze şi prin câştigarea mai multor trofee la nivel internaţional.

Deşi acest sezon nu s-a încheiat încă, jucătoarele de tenis din România au ajuns deja la cota 10 în dreptul titlurilor cucerite în 2009. Mai mult, ţara noastră are cinci reprezentante în top 100 mondial, lucru cu care puţine naţiuni se mai pot lăuda. Curios sau nu, cea mai valoroasă jucătoare română a momentului, Sorana Cîrstea, nu a cucerit însă niciun trofeu în acest an, ajungând doar în două finale ale unor turnee de dublu.

Acest lucru se poate explica însă prin faptul că Sorana a participat cu precădere la turneele WTA de top, spre deosebire de celelalte românce care au bifat şi multe turnee ITF în calendarul lor. Surpriza plăcută a acestui sezon este fără îndoială Alexandra Dulgheru (20 de ani). Bucureşteanca are patru titluri în palmares în 2009, printre care şi unul extrem de important în turneul de 600.000 de dolari de la Varşovia.

Niculescu, patru semifinale consecutive

Deşi se declară o jucătoare de simplu, Monica Niculescu (22 de ani) a impresionat în acest an mai mult prin prestaţiile sale în turneele de dublu.

Sportiva originară din Slatina a urcat în premieră în top 30 mondial la dublu, fiind prima româncă care reuşeşte acest lucru după legendarele Irina Spîrlea şi Ruxandra Dragomir la finalul anilor ‘90.

Ascensiunea Monicăi a început la turneul de la Budapesta, acolo unde s-a impus alături de partenera ei, rusoaica Kleybanova, în faţa surorilor Bondarenko. Au urmat apoi trei turnee puternice pe cimentul American (Stanford, Los Angeles şi Cincinnati), unde românca a atins minimum faza semifinalelor.

La turneul de la Stanford, Niculescu şi Yung-Jan Chan (Taipei) au trecut în sferturi chiar de cea mai bună pereche din lume, Cara Black/Liesel Huber.

Spre deosebire de fete, tenismenii noştri nu au reuşit să câştige decât un singur turneu în acest an.

Adrian Ungur, ginerele legendarului Ilie Balaci, s-a impus, în septembrie, în finala  challenger-ul de 30.000 de dolari la Palermo.

Halep/Begu, singurul trofeu pentru România

image


Spre deosebire de alţi ani în care mai obişnuiau să facă pereche între ele la turneele de dublu, jucătoarele autohtone au preferat în acest sezon să-şi aleagă partenere de afară. Motivele au fost diverse şi au ţinut fie de calendarul lor diferit, fie de decalajul din clasament sau chiar pur şi simplu din orgoliu.

Aşa se face că toate cele cinci românce aflate în top 100 (Sorana Cîrstea, Monica Niculescu, Raluca Olaru, Alexandra Dulgheru şi Edina Gallovits) au făcut rareori pereche între ele şi, cu atât mai puţin, cu alte jucătoare din ţară mai slab cotate.

În acest context, singurul triumf al unei perechi româneşti a venit chiar la turneul ITF de 100.000 de dolari de la Bucureşti. Puştoaicele Simona Halep (18 ani) şi Irina Begu (19 ani) s-au impus atunci la Arenele BNR după o finală dramatică în faţa nemţoaicelor Julia Goerges şi Sandra Klemenschits, scor 2-6, 6-0, 12-10.

Turneele câştigate în 2009:

Alexandra Dulgheru: simplu - Varşovia (600.000 $), Sofia (100.000 $), Jounieh (Liban/75.000 $) şi Bari (25.000 $)
Raluca Olaru: simplu – Marsilia (100.000 $)

Monica Niculescu: dublu – Budapesta (100.000 $)

Simona Halep: simplu – Maribor (25.000 $); dublu – Bucureşti (100.000 $)

Irina Begu: dublu – Bucureşti (100.000 $)

Agnes Szatmari: dublu – Katowice (Polonia/25.000 $)

Laura Andrei: dublu – Les Contamines (Franţa/25.000 $)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite