Roland Garros: Dominaţia lui Rafael Nadal pe zgura pariziană a luat sfârşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Robin Soderling a produs cea mai mare dezamăgire din istoria Grand Şlemului din Paris, eliminându-l în acestă după amiază, cu 6-2 6-7(2) 6-4 7-6(2), pe cel supranumit “regele zgurii”, pe numărul 1 mondial, Rafael Nadal.

Spaniolul spera ca anul acesta să devină primul jucător de tenis din istoria acestui sport care câştigă de cinci ori titlul la Roland Garros. Însă, visul său s-a năruit o dată cu terminarea partidei dintre el şi suedezul Soderling. Cu un record de 31 de partide câştigate consecutiv pe zgura periziană, Rafa s-a declarat învins de favoritul nr. 23 a competiţiei.

Mai citiţi:
Surprizele de la Roland Garos, eliminarea lui Nadal şi Ivanovici
Roland Garros REZULTATE LIVE: Elena Bogdan învinge în primul tur cu 6-1, 6-1!!
Roland Garros LIVE: Sorana Cîrstea a acces în optimi
Sorana Cârstea:"Visul meu este să ajung ca Steffi Graf"!

Fără nicio îndoială scandianvul a făcut cel mai frumos meci al său, fiind revelaţia acestui turneu. Soderling a făcut tot ce s-a putut în teren: a servit as după as (nu mai puţini de nouă, fără a efectua nicio dublă greşeală), a venit la fileu câştigând 27 de mingi din 35 de posibilităţi, a convertit cinci mingi de break din şase posibile şi nu a fost niciodată mulţumit de cât a dat. A vrut mereu mai mult şi a reuşit să ajungă acolo unde nu a mai păşit niciodată: în „sferturi” la Roland Garros. Ba mai mult l-a îngenunchiat pe legendarul Rafael Nadal, numărul 1 mondial, ceea ce n-a mai făcut nimeni de când a apărut pe scena tenisului, cel pe care toţi îl credeau invincibil la Paris.

Astfel, dominaţia spaniolului Nadal rămâne doar o amintire. „N-am fost destul de calm pentru a câştiga punctele-cheie. A trebuit să lupt, dar câteodată lupta nu este îndeajuns, trebuie să joci bine. Nu m-a surprins pentru că ştiam cum joacă şi cât de periculos poate fi. Nu am jucat cel mai bun tenis al meu, nu am atacat nici măcar un moment. Am jucat foarte scurt ceea ce l-a favorizat pe el. Când un tenismen joacă prost, trebuie să piardă. Asta s-a întâmplat astăzi. Trebuie să accept asta cu acelaşi calm cu care câştigam anii trecuţi pe aceste ternuri”, a declarat Nadal.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite