Revenirea Jelenei Dokici, fiica risipitoare a tenisului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ani la rând în care comportamentul violent al tatălui ei i-a marcat cariera şi chiar viaţa personală, Jelena Dokici (nr.187 WTA) face furori la Australian Open, evoluând din nou ca în zilele în care se afla în top 5 mondial

Câştigătoare a unui wild-card din partea organizatorilor, Dokici retrăieşte la 25 ani o doua tinereţe. După ce a trecut pe rând de Tamira Paszek, Anna Chakvetadze (cap de serie numărul 17), Caroline Wozniacki (cap de serie numărul 11) şi rusoaica Alisa Kleybanova, jucătoarea australiancă cu origini ex-yugoslave a jucat în această dimineaţă pentru un loc în semifinale contra Dinarei Safina (nr. 3 mondial). Este un come-back spectaculos pentru fiica risipitoare a tenisului, cum au poreclit-o specialiştii din acest sport. La doar 16 ani, Dokici ţinea prima pagină a ziarelor după ce o învingea la Wimbledon pe celebra Martina Hingis. Emigrată alături de părinţii săi în Australia, jucătoarea născută în Croaţia avea să cucerească bronzul olimpic pentru “canguri” în 2000. Doar un an mai târziu, tatăl ei îi acuza pe organizatorii de la Australian Open că au aranjat o tragere la sorţi nefavorabilă pentru fiica sa şi o obliga ulterior pe Jelena să se întoarcă în fosta Yugoslavie ca să reprezinte Serbia. Aflată în 2002 pe locul 4 mondial, Dokici a fost în ultimii ani protagonista uneia din cele mai mari decăderi din tenisul modern. Scandalurile cu tatăl său, problemele cu greutatea, crizele de depresie, aventurile cu diverşi playboy (printre care şi fostul pilot de Formula 1, Enrique Bernoldi) au făcut-o ca la finalul lui 2006 să ajungă pe locul 621 WTA!  “Vreau să iau totul de la zero şi să ajung din nou în primele 20 de jucătoare ale lumii!”, a pus Jelena Dokici, care în februarie va reprezenta, după 5 ani, Australia în Fed Cup.
Şi-a renegat tatăl!
Demir Dokici este o adevărată oaie neagră în lumea sportului alb. Tatăl frumoase jucătoarei a rămas celebru pentru ieşirile sale necontrolate pe terenurile de tenis. La US Open 2000 a provocat un scandal monstru la restaurantul jucătoarelor, nemulţumit fiind de mărimea şi preţul unei porţi de somon, iar ulterior a fost dat afară de la Wimbledon pentru că s-a îmbătat şi a agresat un ziarist englez. “Nu mai există pentru mine de câţiva ani!”, a fost declaraţia seacă a Jelenei Dokici când a fost întrebată de relaţia cu tatăl său de jurnalişti australieni.
“Îmi cer iertare pentru problemele pe care i le-am făcut în trecut. O aştept să se întoarcă la mine ca să-i fiu din nou tată şi antrenor”, a replicat cu emoţie Demir Dokici, care a promis că va fi în tribune la Australian Open, doar în cazul în care fiica sa va juca finala.


Rezultatele de astăzi din turul IV
Masculin
Rafael Nadal (Spania) – Fernando Gonzalez (Chile) 6-3, 6-2, 6-4
Gilles Simon (Franţa) – Gael Monfils (Franţa) 6-4, 2-6, 6-1, ret.
Jo-Wilfred Tsonga (Franţa) -  James Blake (SUA) 6-4, 6-4, 7-6
Fernando Verdasco (Spania) – Andy Murray (Marea Britanie) 2-6, 6-1, 1-6, 6-3, 6-4

Feminin
Serena Williams (SUA) – Victoria Azarenka (Belarus) 3-6, 4-2 ret.
Carla Navarro (Spania) – Anabel Garriques (Spania) 6-3, 6-2
Elena Dementieva (Rusia) – Dominika Cibulkova (Slovacia) 6-2, 6-2
Svetlana Kuzneţova (Rusia) – Jie Zheng (China) 4-1 ret.  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite