Pe urmele lui Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tecău (stânga) şi Lindstedt au făcut spectacol la Londra
Tecău (stânga) şi Lindstedt au făcut spectacol la Londra

Constănţeanul Horia Tecău a învins la Londra, la dublu, în primul meci de la Turneul Campionilor.

Horia Tecău a obţinut, ieri, în „O2 Arena" din Londra, o victorie istorică. Alături de suedezul Robert Lindstedt, jucătorul originar din Constanţa i-a înfrânt pe indienii Mahesh Bhupathi / Leander Paes, finalişti ai ediţiilor din 1997, 1999 şi 2000 ai Turneului Campionilor. El a devenit astfel primul român de la Ilie Năstase care câştigă un meci la această competiţie ce îi reuneşte pe cei mai valoroşi jucători din circuit. Este adevărat, Tecău a obţinut victoria la dublu în timp ce predecesorul său s-a ilustrat la simplu - „Nasty" a obţinut trofeul în patru rânduri, disputând cinci finale consecutiv. Cu un serviciu mai bun - au reuşit şi şapte aşi - mult mai exacţii în execuţii (au avut doar două greşeli neprovocate), Tecău şi Lindstedt au avut emoţii doar în primul set.

Mâine îi întâlnesc pe cei mai buni din lume

Deşi au început cu un break, cei doi s-au văzut egalaţi. S-au impus cu 7-6, după ce au revenit de la 4-6 în tie-break. Următorul act n-a avut istoric, fiind câştigat de cuplul româno-suedez cu un neverosimil 6-1.Tecău şi Lindstedt vor juca mâine contra fraţilor Bob şi Mike Bryan (SUA). Aceştia ocupă locul 1 în lume, ei câştigând 75 de turnee la dublu. Pentru participarea la Turneul Campionilor, Tecău şi Lindstedt şi-au asigurat 65.000 de dolari. Pentru fiecare victorie în grupă ei vor fi recompensaţi cu 22.500 de dolari.

200 de puncte vor primi Horia Tecău şi Robert Lindstedt pentru victoria de ieri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite