Pavel: "Nu mi-e ruşine de înfrângere"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căpitanul nejucător al României, Andrei Pavel, a declarat după ratarea menţinerii în Grupa Mondială a Cupei Davis că nu îi este ruşine de înfrângere, deoarece jucătorii români au dat tot ce au putut, şi îl bucură faptul că au fost "o echipă".

"Ce mă bucură este că am fost o echipă. Ne-am antrenat bine. Am sperat mai mult în meciul lui Adi Ungur, mai puţin în meciul lui Victor Crivoi, dar mi-a făcut o surpriză placută, chiar dacă n-a câştigat. În meciul de azi am avut cele mai mari speranţe. Partida a început foarte bine, dar nu a putut fi continuată la fel. Nu mi-e ruşine de înfrângere. Merg cu capul sus. Am pierdut, dar am dat tot ce am putut. Băieţii trebuie să devină mai puternici şi în clasament pe viitor. Hănescu, când îşi va reveni, are potenţial, face meciuri foarte bune. Adi Ungur este în urcare, merge spre prima sută. Victor Crivoi trebuie să aibă grijă să nu se îmbolnăvească. Marius Copil are nevoie de un pic de maturitate în joc. E foarte tânăr şi trebuie să spargă tiparele. Horia Tecău sper să reuşească să joace la Masters. E foarte talentat", a spus Pavel.

Echipa de Cupa Davis a României a pierdut barajul cu Cehia de menţinere în Grupa Mondială a Cupei Davis, după ce perechea Marius Copil/Horia Tecău a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-0, 6-2, de cuplul Tomas Berdych/Radek Stepanek, în al treilea meci al întâlnirii de la Bucureşti.

"În setul doi a fost un ghem lung. Am fost solicitat mult pe serviciu şi a revenit problema la gamba stângă. Nu am putut să servesc la fel de puternic şi cehii au început să joace din ce în ce mai bine. A fost frustrant pentru că jucam bine, agresiv pe retur. Tot ce trebuia era un break pe set. Problema mea de sănătate necesită un control. La Cincinnatti a trebuit sa fac 5 zile pauză. A fost mult mai grav. Am ajuns sâmbătă din America şi duminică eram la antrenamente", a declarat tenismanul Horia Tecău după meci.

Radek Stepanek a afirmat că ştia că România nu avea cum să câştige meciul de dublu. "Au început foarte puternic, dar ştiam că nu aveau cum să câştige. Forţa cu care au început jocul nu putea fi susţinută mult timp. Am aşteptat şansa să întoarcem jocul. Din setul doi am jucat foarte solid, i-am pus sub presiune şi am jucat constant", a spus Stepanek.

Tomas Berdych, care a împlinit, astăzi, 26 de ani, s-a declarat încântat de victorie. "Ne simţim minunat că am câştigat. Am avut un joc solid. Startul nu a fost optim însă cel mai important este că am câştigat. Rezultatul îmi face ziua de naştere mai fericită şi important este că echipa a jucat bine şi că am rămas cu toţii sănătoşi după aceste meciuri", a adăugat el.

În prima zi a întâlnirii România - Cehia, Radek Stepanek (numărul 25 ATP) l-a învins pe Adrian Ungur (129 ATP), scor 6-3, 6-2, 6-0, iar Thomas Berdych (9 ATP) s-a impus, cu scorul de 6-3, 6-3, 7-6 (7/4), în faţa lui Victor Crivoi (209 ATP). Duminică se vor juca ultimele două meciuri, însă încă nu s-au decis numele protagoniştilor, în cazul României acestea urmând să fie trase la sorţi.

Ca urmare a pierderii barajului, România va evolua în Zona I Euro-Africană a competiţiei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite