Nole, dincolo de cifre
0Matematica este ultima barieră între sârbul Novak Djokovic şi statutul de cel mai bun jucător din lume. Toată lumea numără victoriile consecutive sau punctele de care mai are nevoie pentru a ajunge pe locul 1 în ATP. Dar Nole este deja un fenomen.
De şapte ani numărul 1 mondial în tenis s-a numit fie Roger Federer fie Rafael Nadal. La începutul săptămânii viitoare sunt şanse foarte mari ca un al treilea nume să-şi facă loc în capul listei. Un nume care este însă acum pe buzele tuturor.
Chiar şi pe cel al spectatorilor francezi de la Roland Garros, parcă greu de impresionat dacă e să ne luăm după reacţiile lor la meciurile acestui individ numit Novak Djokovic. A luptat enorm pentru a ajunge la acest nivel la care matematica a rămas ultimul său adversar în calea către poziţia la care a visat de când s-a apucat de tenis. A trecut la propriu printr-un război pe care nu-l va uita niciodată. „Am văzut avioanele zburând pe deasupra capului şi pregătindu-se să-şi lanseze bombele. Ne temeam în fiecare zi pentru viaţa noastră. Ne-am ascuns în buncăre, dar după aceea ne-am dat seama că dacă ceva rău se poate întâmpla, atunci se va întâmpla oricum", a povestit Djokovic într-un interviu.
Aşa a început Nole să joace tenis zi de zi, profitând de faptul că şcolile erau închise. Aşa i-a determinat pe părinţii săi să-l trimită la o academie de tenis în Germania pe când avea doar 13 ani. „Dacă aş fi rămas în Serbia nu cred că auzea nimeni de mine", a mai spus sârbul în interviul amintit.
Transformare uluitoare
Şi-a clădit ascensiunea cu perseverenţă, dar şi cu o lejeritate şi o înclinare către spectacol, care l-au transformat într-un „Djoker". Probabil că acum un an puţini ar fi prezis actualul parcurs pentru Novak Djokovic. Poate cea mai importantă schimbare a fost aceea a regimului alimentar. După ce nutriţioniştii i-au descoperit o alergie la gluten, Djokovic a trebuit să renunţe la paste, pizza, bere, pâine, cereale şi celelalte produse care conţin gluten. Multe dintre aceste alimente sunt considerate primordiale pentru un sportiv, deoarece conţin carbohidraţi, care îţi oferă energia necesară pentru a rezista în teren.
Împreună cu nutriţioniştii săi, Nole a găsit calea pentru a devenit un atlet mult mai bine pregătit şi mai rezistent decât înainte. Cele patru victorii în faţa lui Rafael Nadal, unul dintre cei mai atletici jucători din circuit, sunt tot atâtea argumente forte. Nole însă refuză să vorbească despre superdieta sa. „Este o chestie privată. Sunt unele lucruri despre care nu poţi vorbi", a răspuns sârbul în faţa jurnaliştilor de la Roland Garros. Nici despre o posibilă abstinenţă sexuală nu a vrut să vorbească. „Vă pot spune cine este prietena mea, dar nu şi ce fac eu cu ea", a replicat Nole.
Succesul nu l-a schimbat
„Tenisul este slujba mea. Dar există mult mai multe în viaţă", este una dintre declaraţiile preferate ale lui Djokovic. În ciuda faptului că a adunat până acum aproape 26 de milioane de dolari din tenis şi câştigă multe alte zeci de milioane din contractele de imagine, sârbul este neschimbat. Chiar dacă locuieşte la Monaco, într-o capitală a luxului, sârbul nu uită nici de unde a plecat şi nici de cei apropiaţi. „Dacă ai bani, faimă şi succes te poţi schimba radical. Dar cele mai importante lucruri în viaţă sunt familia, prietenii, dragostea, fericirea şi viaţa privată", spune Nole.
Deşi s-a zvonit că ar avea tot felul de relaţii, inclusiv cu Ana Ivanovic, Djokovic este în continuare cu Jelena, prietena sa de câţiva ani, care studiază acum la Universitatea din Monaco. „Am avut momente în care ne-a fost greu să rezistăm, dar amândoi ne-am dorit enorm să rămânem împreună. Dragostea îţi dă energie şi te menţine puternic şi motivat", explică Djokovic. A construit un centru de tenis la Belgrad, unde a organizat un turneu la finalul lunii aprilie, la care a şi participat, ieşind învingător. Dacă Tipsarevici, conaţionalul său, nu ar fi abandonat acolo, acum ar fi avut 42 de victorii consecutive în acest şi 44 în total. Acasă este un fenomen - mai mult de jumătate din populaţia Serbiei a văzut meciul care a adus victoria Serbiei în Cupa Davis - iar în lume este un fenomen.
Dacă Nadal nu câştigă la Roland Garros, atunci Djokovic devine lider mondial indiferent de rezultat. Dacă sârbul ajunge în finală, atunci e clar numărul 1. Dar acestea sunt doar chestiuni de matematică. Pentru mulţi, sârbul e deja cel mai bun jucător de tenis din lume.
Recorduri în vizorul lui Djokovic
Cu încă o victorie la Roland Garros, Djokovic (foto) îl poate egala pe John McEnroe pentru cel mai bun start de sezon din istorie, cu 42 de succese consecutive. Următoarea bornă pentru Djokovic este recordul pentru cele mai multe victorii la rând, indiferent de perioadă. Acesta îi aparţine argentianului Guillermo Villas, cu 46, în anul 1977. Un amănunt inedit: românul Ilie Năstase a fost cel care a pus capăt seriei impresionante a lui Villas în acel an.
Top 10 al victoriilor consecutive în era Open:
46 Guillermo Villas- 1977
44 Ivan Lendl 1981-82
43 Novak Djokovic- 2010-11
42 John McEnroe- 1984
41 Roger Federer- 2006-07
41 Bjorn Borg- 1979-80
35 Roger Federer- 2005
35 Thomas Muster- 1995
32 Rafael Nadal- 2008
31 Ivan Lendl- 1985
„Sferturi" fără primii trei capi de serie!
Nicio jucătoare dintre primii trei capi de serie nu s-a calificat în sferturile de finală ale probei de simpu la Roland Garros, o premieră în istoria turneului de la începutul erei Open, în 1968. Acest lucru s-a întâmplat doar de două ori în celelalte turnee de Grand Slam, la Openul Australiei, în 1997, şi la Wimbledon în 2008.
Favorita numărul trei, Vera Zvonareva, a fost învinsă, duminică, în optimi, de compatrioata sa rusă, Anastasia Pavliucenkova. Numărul 1 mondial Caroline Wozniacki a fost eliminată în turul trei, iar numărul 2 Kim Clijsters în turul secund.
Ce au făcut românii
Singurul român care ar putea rămâne în cursă la seniori este Horia Tecău, la dublu (a jucat în optimi după închiderea ediţiei). Monica Niculescu a pierdut duminică la dublu feminin, Dulgheru a fost la rândul său eliminată la dublu, sâmbătă, în timp ce Sorana Cîrstea a pierdut în turul trei la simplu în faţa chinezoaicei Na Li. Hănescu a pierdut în turul doi la Djokovic, Dulgheru a cedat la simplu chiar în faţa Soranei în turul doi, în timp ce Halep, Irina Begu şi Edina Gallovits s-au oprit în aceeaşi fază a competiţiei. Monica Niculescu a pierdut la simplu în primul tur.
*Niciun jucător român nu a trecut de turul trei în probele de simplu