Mai avem o speranţă: Monica Niculescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai bine clasată jucătoare de tenis din România la dublu este singura tenismenă tricoloră care îşi continuă drumul la Australian Open, la proba sa favorită. Monica Niculescu şi perechea sa, jucătoarea din Taipei, Yung-Jan Chan, au eliminat în turul doi pe rusoiacele Alla Kudryavtseva/ Ekaterina Makarova, cu 6-4, 6-4.

Din şapte reprezentanţi ai tenisului românesc la Australian Open (Sorana Cîrstea, Monica Niculescu, Raluca Olaru, Alexandra Dulgheru, Edina Gallovits, Victor Hănescu şi Horia Tecău), o singură jucătoare a rămas în săptămâna a doua de concurs la primul Mare Şlem din an: Monica Niculescu, la dublu.

Ea şi perechea sa, jucătoarea din Taipei, Yung-Jan Chan, s-au calificat duminică în turul al treilea a competiţiei după ce le-au învins pe favoritele numărul 11, rusoaicele Alla Kudryavtseva/ Ekaterina Makarova, cu 6-4, 6-4, iar în runda inaugurală au trecut de reprezentantele gazdelor, Monique Adamczak/ Nicole Kriz, cu 6-3, 6-1.

Ocupantă a locului 29 în clasamentul WTA, la dublu, bucureşteanca şi partenera sa din această ediţie au început să joace împreună de anul trecut, când cele două au ajuns până în finala de la Stanford. Acelaşi lucru l-au realizat şi la începutul noului sezon, la Hobart. Astfel că, cele două jucătoare speră să poată repeta prestaţia bună din ultimile turnee. Niculescu şi Chan vor întâlni, luni, în faza următoare a competiţiei, dublul format din Lisa Raymond (SUA) / Rennae Stubbs (Australia), cap de serie numărul 6.

La simplu, doar până în turul secund

Dacă la dublu încă mai avem speranţe că vom putea urca mai sus, la proba de simplu, toţi tenismenii români au ieşit încă din primele runde. În timp ce Monica, Raluca Olaru şi Edina Gallovits au fost eliminate în prima rundă, Sorana şi Victor au rezistat până în turul doi. Sorana a fost învinsă de „tancul rusesc" Alisa Kleybanova (1,81 de metri, 79 de kilograme), iar Victor de liderul clasamentului mondial, Roger Federer, trecându-şi în drept a patra înfrângere în faţa elveţianului.

„Federer este mai bun decât în 2008 când ne-am întâlnit ultima dată. A fost la un moment dat, în timpul jocului am simţit că aş putea schimba soarta partidei; am avut 40-0 pe serviciul lui Federer, însă din păcate nu l-am putut fructifica. Este adevărat că şi suprafaţa a fost de partea lui", a spus Hănescu la final de meci.

După Australian Open, „Hane" se va muta în februarie pe continentul sud-american unde va evolua în trei turnee, de data aceasta pe zgură, suprafaţa lui preferată.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite