Kvitova, noua regină de la Wimbledon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vârstă de 21 de ani, Petra Kvitova  a învins-o în finală pe rusoaica Maria Sharapova, în două seturi, 6-3 6-4, câştigând astfel primul său turneu de Mare Şlem din carieră. „Este cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Mi-e greu să îmi găsesc cuvintele în acest moment. Este cel mai bun meci pe care l-am jucat vreodată", a mărturisit sportiva la finalul meciului.

Navratilova e idolul ei

Chiar dacă a fost considerată un outsider, jucătoarea din Cehia a uimit pe toată lumea devenind cea de-a treia jucătoare de mână stângă care s-a impus pe iarba londoneză după Ann Jones şi Martina Navratilova. „Când eram mică, îmi doream să fiu ca Navratilova, îmi amintesc perfect. Acum, cred că m-am apropiat de acest ideal. Amândouă provenim din aceeaşi ţară, amândouă suntem blonde şi stângace", a spus Petra. Este doar a treia jucătoare din ţara sa care triumfă la Wimbledon după idolul său, Navratilova şi Jana Novotna, ambele fiind în tribune la finala de ieri.

Pentru Şarapova a fost un final trist de turneu, ratând victoria în prima sa finală de Grand Slam după ce şi-a revenit în urma accidentării la umăr de acum doi ani. „Din păcate, nu poate fi decât un singur învingător. Este extraordinar să revin la Wimbledon. Mi-ar fi plăcut să primesc marele trofeu, dar îl voi vâna cu siguranţă la anul", a spus Şarapova. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite