Invazia românilor

Victor Hănescu şi Sorana Cîrstea sunt singurii jucători din ţara noastră favoriţi la turneul de Mare Şlem din capitala Marii Britanii. Opt tenismeni „tricolori“, cel mai mare număr din toate timpurile, ne vor reprezenta în acest sezon pe iarba londoneză.

Cel mai prestigios turneu dintre cele patru Grand Şlemuri, Wimbledonul, şi-a deschis porţile la începutul acestei săptămâni pentru a-i primi pe cei mai buni tenismeni ai lumii.

Printre ei se află şi opt români care au luat cu asalt iarba londoneză în speranţa unei mari izbânzi.

Sorana Cîrstea, Victor Hănescu, Monica Niculescu, Raluca Olaru, Victor Crivoi, Edina Gallovits, Andrei Pavel şi Horia Tecău (la dublu) aşteaptă să producă „surpriza” pe care această suprafaţă o oferă în fiecare an.

Chiar dacă sunt cotaţi cu şanse infime la obţinerea trofeului, norocul le-a surâs românilor, cel puţin la tragerea la sorţi. Dacă ne luăm după favoriţii stabiliţi, Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 28, şi Victor Hănescu, numărul 31, au cele mai mari şanse să ajungă cât mai departe.

Dacă vor accede în runda a treia, Victor Hănescu şi Andrei Pavel se vor întâlni la fileu, luptând pentru un loc în optimi. Acelaşi lucru este valabil şi la fete, cu Sorana Cîrstea sau Edina Gallovits şi Raluca Olaru.

Performanţe fără niciun teren de iarbă în ţară

Tenisul a fost „inventat” pe iarbă. La început toate turneele se jucau pe această suprafaţă, însă, cu timpul, din cauza mentenanţei dificile, au apărut zgura şi hardul, iarba fiind lăsată în urmă. Doar câteva ţări au păstrat tradiţia,  iar dintr-un an de zile doar o lună este ocupată cu turneele pe iarbă.

Jucătorii de tenis din România au triumfat de cinci ori la Wimbledon, chiar dacă ţara noastră nu are niciun teren de tenis de iarbă pe care să se poată antrena. Prima dată în 1973, când Ilie Năstase împreună cu americanul Jimmy Connors au câştigat trofeul la dublu. 20 de ani mai târziu, Răzvan Sabău se impunea la juniori.

Au mai trecut alţi zece ani pentru ca Florin Mergea să ridice şi el deasupra capului trofeul londonez, tot la juniori. În anii 2002 şi 2003, când a jucat împreună cu Horia Tecău, Mergea a câştigat şi proba de dublu. Demne de notat sunt şi cele două finalele de simplu jucate de Ilie Năstase (1972 şi 1976) şi Mariana Simionescu (1974), precum şi prezenţa în ultimul act la dublu a Virginiei Ruzici (1978).

Alexandra Dulgheru (88 WTA) nu a intrat pe tabloul principal deoarece actualizarea clasamentului a venit după data de înscriere la Wimbledon.

Suprafaţa psihologică

Cunoscătorii apreciază iarba ca fiind suprafaţa psihologică. „Nu sunt foarte multe concursuri pe această suprafaţă, de aceea nu mulţi iubesc iarba. Jocul este mult mai rapid, mingea nu prea sare şi trebuie să fii foarte iute pentru a o putea prelua.

Ilie Năstase a cucerit trofeul londonez doar la dublu

Nu e ca pe zgură, când mingea are o traiectorie pe care o anticipezi, ci mingea poate sări în toate direcţiile, la cea mai mică denivelare”, spune Ilie Năstase, cel care a reuşit să ajungă, la simplu, până în finală, în 1972 şi 1976, obţinând şi titlul la dublu, în 1973. „Este nevoie de nişte tenişi speciali, cu un fel de zimţi mai duri în talpă pentru a nu aluneca”, a mai completat fostul număr unu mondial.

Astfel, specificitatea jocului pe iarbă le-a dat mari bătăi de cap jucătorilor, care nu prea o agreează. Trecerea de la zgură la iarbă într-un timp foarte scurt, de doar două săptămâni, îi face pe mulţi dintre tenismeni să privească cu teamă aceste competiţii. Însă, se spune că cine nu a jucat o dată la Wimbledon nu este considerat profesionist al sportului alb.

„Trebuie să te aştepţi la orice când joci pe iarbă. Să fii pregătit să întâmpini mingea în cele mai ciudate moduri. Centrul de greutate al corpului trebuie să fie mai jos deoarece mingile nu sar prea înalt, iar tu trebuie să le preiei rapid.

Cred că este vorba despre o stabilitate foarte mare şi o calitate nativă de a te adapta foarte repede pe o astfel de suprafaţă”, explică Ruxandra Dragomir, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, care a ajuns până în turul trei la Wimbledon în cariera sa.