Federer: „Dacă nu eşti numărul 1 nu însemni nimic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorul de tenis Roger Federer vrea din nou să revină în fruntea clasamentului ATP. Săptămâna trecută a făcut încă un pas urcând de pe locul 3 pe 2 după finala pierdută în faţa lui Andy Murray la Shanghai. Acum joacă la turneul de la Stockholm.

Elveţianul nu a mai fost mai jos de locul doi în ierahia mondială din noiembrie 2003. De 16 ori câştigător al turneelor de Grand Slam, Roger Federer a declarat la venirea în Suedia că pentru el a fi pe locul 2 sau 3 sau chiar mai jos nu reprezintă nimic. „Pentru mine dacă nu eşti numărul 1 nu înseamnă nimic. După ce am fost liderul ATP mult timp este normal să îţi doreşti din nou să revii. „Mă antrenez din greu, joc meciuri şi întotdeauna vor exista oameni care să mă susţină, copii care să vrea un autograf, o poză...şi toate astea mă motivează”, a spus fostul numărul 1.

Federer va juca după zece ani la turneul de la Stockholm împotriva americanului Taylor Dent. „Trebuia să revin la această competiţie în urmă cu doi ani, dar o durere de spate nu m-a lăsat”, a spus elveţianul, care a avut timp printre antrenamente să joace un meci de dublu cu câţiva copii.

Fedrer este dominat la înfruntările directe de jucători de top, având doar 9 meciuri câştigate în faţa lui Nadal din 23 jucate şi 5 din 13 în faţa lui Murray. „În trecut aveam recorduri de victorii împotriva unor jucători de top. Îmi amintesc că la un moment dat am bătut 24 de jucători din top 10. De fiecare dată am fost în finală şi am câştigat cele 24 de finale. Dar nu poţi să fii tot timpul acolo sus”, a mai adăugat fostul lider mondial.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite