Elveţianul care dă ora exactă în tenisul mondial

Cel mai bun jucător din toate timpurile? Cel mai bun sportiv din lume? Răspunsurile ţin de gustul fiecăruia şi alimentează dezbaterile. Federer pur şi simplu a revoluţionat lumea tenisului.Cifrele sale sunt impresionante, însă adevărata dimensiune a jocului său este dată de faptul că totul pare atât de banal şi de lipsit de efort fie că e în primul set sau în al cincilea.

„În această eră a specialiştilor, eşti fie un jucător de zgură, fie unul de iarbă, fie unul de suprafaţă dură, fie... Roger Federer.” Chiar dacă emisă înainte de titlul cucerit de elveţian la Roland Garros, declaraţia fostului jucător american de tenis Jimmy Connors este în deplină concordanţă cu ceea ce s-a întâmplat pe zgura de la Paris.

Era singurul turneu de Grand Slam care îi lipsea din carieră lui Federer şi probabil că aura sa de campion nu şi-ar fi pierdut deloc din strălucire dacă ar fi ratat, după alte trei finale în ultimii trei ani, titlul în Capitala Franţei.

Dar elveţianul a ţinut să elimine vocile critice la adresa lui în eternele dezbateri despre cine e cel mai bun jucător de tenis din istorie. Desigur că sunt mulţi deja cei care au pus un asterix în dreptul victoriei lui Federer şi au precizat în nota de subsol: „nu l-a întâlnit pe Nadal în drumul către finală“.

Însă peste ani, important pentru Federer va fi doar faptul că în vitrina sa cu trofee nu va exista un loc gol, etern rezervat Roland Garros-ului, aşa cum probabil se întâmplă acasă la Pete Sampras.

„Era oricum cel mai bun“

Marele rival peste timp al lui Roger, în lupta sa cu recordurile, a precizat într-un interviu că, indiferent de acest succes de la Roland Garros, Federer este fără îndoială cel mai bun din toate timpurile. „Ceea ce a realizat în ultimii cinci ani nu a mai reuşit nimeni până acum. Victoria de la Roland Garros este doar o confirmare”, a declarat Pete Sampras.

Aceste cuvinte aparţin unui jucător care în tinereţe l-a idolatrizat pe legendarul jucător australian Rod Laver, omul-maşină din tenisul mondial al anilor 60. Respectul pe care Sampras i-l poartă lui Laver amplifică şi mai mult spusele sale despre Federer.

Laver a fost ultimul jucător care a reuşit un adevărat Mare Şlem, câştigarea tuturor celor patru turnee majore, dar în acelaşi an, şi a făcut-o chiar în două rânduri, 1962 şi 1969. Deocamdată Federer se poate lăuda cu faptul că este singurul jucător, alături de Agassi, care a câştigat Grand Slam-uri pe trei suprafeţe diferite: iarbă, hard court şi zgură. Ar fi chiar patru în opinia lui Andre Agassi, care consideră acel Rebound Ace folosit la Australian Open o suprafaţă total diferită de cimentul de la US Open.   

O zi grea la birou

Dincolo de ierarhii, de cifre, de statistici, Federer a reuşit să revoluţioneze lumea tenisului. Nu are muşchii lui Nadal, nu are înălţimea lui Andy Murray sau serviciul lui Andy Roddick însă adună toate aceste calităţi într-o combinaţie unică. Adevărata dimensiune a jocului său este dată de faptul că totul pare atât de banal şi de lipsit de efort fie că se află în primul set sau în al cincilea.

Având abordarea unui om care vine cu conştiinciozitate zi de zi la birou, Federer dă impresia că abia a început o partidă, chiar dacă dispută un punct decisiv. În singura zi mai dificilă de la Roland Garros, cea a meciului cu Tommy Haas din turul 3, atunci când era condus cu 2-0 la seturi, Federer avea aceeaşi mimică pe care avea să o aibă şi o oră mai târziu când egalase situaţia la doi.

După fiecare punct se îndrepta către locul de unde avea să servească sau să primească sericiul, cu acelaşi mers cu care o plimbă pe soţia sa, seara, pe malul stâng al Senei. Imperturbabil, de fiecare dată aceeaşi lungime a pasului, uneori punctând momentul cu câte un pumn strâns discret la piept. În acest ritm de funcţionar care aşteaptă să se termine programul l-a întors pe Haas, şi tot la fel, fără vreo dereglare a ritmului său a avansat pas cu pas către trofeu.

Singurul gest care trădează tensiunea din interior este răsucirea nervoasă a rachetei la primire şi inerentele ticuri ale aranjării bentiţei sau a tricoului. Nici măcar marele său rival, spaniolul Rafa Nadal nu poate să-l scoată decât rareori din această aparentă letargie.  Cu acest ritm de metronom şi cu răceala unui robot, Federer a intrat în atenţia tenisului mondial. A rămas în istorie victoria sa de la Wimbledon, din 2001, în faţa septuplului câştigător Pete Sampras, care nu mai pierduse de 31 de partide pe iarba londoneză. Era anul în care elveţianul câştiga şi primul său turneu ATP, la Milano, în sală.

Robotul care plânge

Aveau să mai treacă trei ani de construcţie, zdruncinaţi în 2002 de pierderea antrenorului şi mentorului său Peter Carter, până în momentul în care Federer izbucnea. În 2004, elveţianul a dominat tenisul mondial cum nimeni nu o mai făcuse până atunci în era open.

Trei turnee de Grand Slam câştigate (cu excepţia Roland Garros-ului, desigur), nu a pierdut niciun meci la un jucător din primii 10 de atunci, a câştigat toate finalele în care s-a calificat şi a avut un record total de 74 de victorii şi 6 înfrângeri. Una dintre acele înfrângeri din 2004 avea să marcheze debutul unei rivalităţi care ajungea la apogeu în meciul mileniului de anul trecut din finala de la Wimbledon, cea cu Rafael Nadal.

Spaniolul este cel care a reuşit să-l detroneze pe Federer de pe cea mai înaltă treaptă a clasamentului ATP după ce stătuse acolo 237 de săptămâni consecutive, record în istoria tenisiului. Tot Nadal a fost cel care l-a facut să plângă pe omul-robot după finala din acest an de la Australian Open, pierdută de Federer.

Lumea tenisului aşteaptă acum cu nerăbdare Wimbledonul ediţia 2009. Nadal e pregătit să-şi asume orice risc şi să participe, în ciuda unei accidentări, în timp ce Federer a decis deja să renunţe la turneul de la Halle pentru a se putea odihni înainte de clasicul englez.

Elveţianul are şansa de a se intstala de unul singur în fruntea ierarhiei câştigătorilor de Grand Slam, pe care acum o împarte cu Pete Sampras. Şi chiar dacă nu va reuşi acum, vârsta îi permite să spere că va demola şi celelalte recorduri care îi mai stau în cale.