Edina Gallovits s-a calificat în turul doi la Kansas City

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edina Gallovits, cap de serie numărul unu, s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului ITF de la Kansas City (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari.

Gallovits a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 1-6, 7-5, 6-2, pe Abigail Spears (SUA) şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu Laura Siegemund (Germania), care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-2, de Elena Kulikova (Rusia).

Jucătoarea Alexandra Cadanţu, venită din calificări, a ratat accesul în sferturile de finală ale turneului ITF de la Jounieh (Liban), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari. Cadanţu a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 6-4, 6-1, de Patricia Mayr (Austria), a patra favorită a competiţiei.

Perechea Camelia-Elena Hristea/Ionela-Andreea Iova, cap de serie numărul unu, s-a calificat în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului ITF de la Dobrich (Bulgaria), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Hristea şi Iova au învins, în sferturile de finală, cu scorul de 6-1, 6-7 (6/8), 10-6, cuplul Claudia Antonia Enache/Ana Mihaela Vlăduţu şi vor juca, în faza următoare a competiţiei, cu perechea bulgară Borislava Botuşarova/Nadejda Vasilieva, care a trecut, cu scorul de 6-7 (2/7), 7-5, 10-5, de un alt cuplu bulgar, Isabella Şinikova/Dalia Zafirova, cap de serie numărul 3.

Perechea Marius Copil/Reda El Amrani (România/Maroc) a ratat calificarea în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Palermo (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 42.250 de euro. Copil şi El Amrani a fost învinşi, în sferturile de finală, cu scorul de 6-2, 7-6 (7/0), de cuplul italian Alessandro Motti/Simone Vagnozzi, cap de serie numărul 2.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite