După trei decenii aşteptăm revanşa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După trei decenii aşteptăm revanşa
După trei decenii aşteptăm revanşa

Prima şi ultima dată când România a întâlnit Suedia în Cupa Davis a fost în 1979, la Bucureşti, când scandinavii au dispus de „tricolori“ cu scorul de 3-2. Punctele noastre au fost aduse de Ilie Năstase şi Dumitru Hărădău.

La adversari, Borg a făcut tot jocul. Andrei Pavel & Co., susţinuţi din tribune de Ilie Năstase, vor să restabilească egalitatea  weekendul viitor, la Helsingborg, la barajul pentru Grupa Mondială.

Iunie 1979. Doi titani ai sportului alb se întâlnesc pentru a 16-a oară faţă în faţă pe terenul de tenis. De data aceasta nu mai este o luptă individuală, ci românul Ilie Năstase şi suedezul Bjorn Borg, reprezintă culorile ţărilor lor în cea mai mare întrecere pe echipe la nivel mondial, Cupa Davis.

Nu mai există loc de giumbuşlucuri, iar nervii sunt încordaţi la maximum, deşi românului îi cam arde mâna pe rachetă să-l mai scoată încă o dată din sărite pe adversarul său.

Ambele team-uri se bat pentru un loc în finală pe zona Europa. România trecuse de Belgia, în sferturile turului preliminar, şi de Germania, în prima rundă, şi voia să repete istoria din 1969, 1972 şi 1973, când jucase marea finală, însă nciodată cu victorie. Poate de data aceasta cu mai mult noroc, gândea ficare. Pe atunci structura Cupei Davis era alta, Grupa Mondială cu 16 echipe apărând abia în 1981.

Zgura de la Bucureşti şi publicul înverşunat îi scandează numele. Ilie Năstase intră primul în teren pentru a-i face faţă numărului 2 din echipa suedezilor, Stefan Simonsson. Îl învinge cu greu în cinci seturi, 7-9, 5-7, 7-5, 6-3, 6-3. În a doua partidă de simplu, celălalt jucător al României, Dumitru Hărădău, n-are nicio şansă în faţa lui Bjorn Borg, care-i administrează un 6-3, 6-0, 6-1.

Partida de dublu avea să fie crucială. De ambele părţi intră în teren cei mai buni jucători: Năstase şi Borg. Din păcate pentru „tricolori” aceştia pierd fără drept de replică: 7-5, 6-4, 6-3. Aventura românilor se opreşte după duelul titanilor, Borg, cu zece ani mai tânăr decât Năstase, administrându-i acestuia un sec 6-3, 6-0, 6-0.

După trei decenii...

...România şi Suedia se întâlnesc a doua oară, la sfârşitul acestei săptămâni. De data acesta Ilie Năstase şi Bjorn Borg vor ocupa fotoliile invitaţilor. Partidele se vor disputa la ei acasă, în oraşul Helsingborg, iar miza este şi mai mare: rămânerea în Grupa Mondială, acolo unde am supravieţuit timp de opt ani. Şi „actorii” de pe teren vor fi alţii. În locul legendelor, Andrei Pavel &Co. vor face orice le va sta în putinţă ca să-şi ia revanşa. Vor avea de înfruntat „icebergurile” scandinave, cu Robin Soderling, în mare formă.

Dintre formaţiile care participă la baraj, Suedia este echipa clasată cel mai bine în ierarhia Cupei Davis, locul 7, în timp ce România ocupă poziţia a 19-a.

Hănescu ne poate aduce două puncte cu Suedia

Echipa României de Cupa Davis va aborda partida cu Suedia, cu Victor Hănescu principalul jucător la simplu, Victor Crivoi al doilea jucător la simplu şi dublu format din Horia Tecău şi Andrei Pavel, căpitanul-jucător, sau Marius Copil. „Avem şansa noastră şi Hănescu îl poate învinge pe Soderling, doar e numărul 29 mondial. Cu toţii suntem optimişti. De ce n-am fi?!“, a spus Victor Crivoi, care crede că şi de la el poate apărea supriza: „De-atâtea ori s-a întâmplat ca jucătorul cu numărul doi să aducă cele mai multe puncte”.

Celălat Victor al nostru, Hănescu, e puţin mai rezervat: „E un meci dificil cu o echipă puternică. Îl au pe Soderling, dar şi echipa de dublu, dar noi mizăm pe meciul meu cu Andreas Vînciguerra. Ei au ales o suprafaţă care îi avantajează, iar publicul va fi de partea lor. Vom vedea acolo exact ce fel de suprafaţă e, iar mingile de la Roland Garros pe care le-au ales ne convin şi nouă“.
Horia Tecău încă nu ştie pe cine va avea partener la dublu, însă cu oricine ar juca, datoria lui este aceeaşi.

„Am discutat şi cu Andrei Pavel, dar nu mi-a spus clar dacă va juca. Sunt destule variante, Marius Copil se antrenează şi se ia în considerare şi o variantă cu Victor Hănescu. E adevărat că anul acesta am jucat mult cu Andrei Pavel, am făcut meciuri bune, dar vom vedea acolo ce se va stabili“, a spus cel mai bine clasat român la dublu. Bugetul aprobat de Federaţia Română de Tenis pentru acest meci a fost de 32.500 de euro.

image

Avem şansa noastră şi Hănescu îl poate învinge pe Soderling, doar e numărul 29 mondial. Cu toţii suntem optimişti.

image


Victor Crivoi
tenismen

Ilie Năstase

S-a născut la data de 21 iulie 1946

A jucat în 18 ediţii ale Cupei Davis (nelipsind de la niciuna între anii 1966-1985)

Are un record de meciuri câştigate-pierdute de 109-37, dintre care cele mai multe pe zgură (76-23)

A ajuns cu echipa până în finala în trei ani, 1969, 1972 şi 1973 fiind învinsă de fiecare dată de formaţia similară a SUA

A fost desemnat, împreună cu Ion Ţiriac, cel mai bun dublu al României de Cupa Davis, obţinând 27 de victorii şi doar şapte înfrângeri

Are 88 de titluri la simplu şi 45 la dublu

A fost numărul 1 mondial în 1973

Soderling este în mare formă

image

La fel ca şi Năstase, Borg este în continuare prezent pe terenul de tenis  Foto: AFP


Echipa de Cupa Davis a Suediei a ajuns la baraj după ce a pierdut în faţa Israelului, scor 2-3, într-o întâlnire maraton în care toate meciurile s-au disputat în cinci seturi. 

Liderul echipei este Robin Soderling, aflat la 25 de ani în top 10 mondial şi în continuă creştere. Finalist la Roland Garros şi în „sferturi” la US Open, suedezul care este recunoscut pentru stilul său calm şi retras, i-a invins pe Victor Crivoi, în turul al doilea al turneului Masters de la Roma, dar şi pe Victor Hănescu, în turul secund al turneului de la Memphis.

Cu nouă partide desfăşurate sub culorile Suediei pentru echipa sa, dintre care şase victorii, Soderling a lipsit de la meciul pierdut de ţara sa în faţa Israelului. Ultima sa participare a fost în „sferturile” ediţiei din 2008, când Suedia a fost învinsă de Argentina cu 4-1. Deţinător a patru trofee ATP, dintre care  unul în 2009 la Openul Suedez (Monaco), scandinavul are trei victorii pe zgură, de altfel şi suprafaţa sa favorită, două pe suprafaţă dură şi una pe carpetă.

Un alt atu al suedezilor va fi dublul foarte bine clasat în ierarhia mondială, top 20, format din „specialiştii-veterani“ Simon Aspelin (35 de ani) şi Robert Lindstedt (32 de ani).

Celălalt componenat al echipei, Andreas Vinciguerra, al doilea jucător la simplu, nu are în acest moment o poziţie foarte bună in ierarhia de simplu ATP, fiind pe locul 285.

Björn Borg

S-a născut la data de 6 iunie 1956

A jucat şapte ani în Cupa Davis (din 1972 până în 1980, lipsind în 1977 şi 1978)

Are un record de 45 de victorii şi 11 înfrângeri

A câştigat cu echipa Salatiera de Argint în anul 1975

Are peste 100 de titluri la simplu (printre care şase la Roland Garros şi cinci la Wimbledon) şi 4 la dublu

Fost număr 1 mondial în 1977

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite