Dulgheru vrea să se facă actriţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioană pentru a doua oară la Varşovia sâmbăta trecută, calificată acum în turul al treilea la Roland Garros, Alexandra Dulgheru (foto) a devenit una dintre jucătoarele de prim-plan ale turneului parizian.

Neînvinsă în ultimele şapte meciuri pe zgură, ea a fost intervievată de Eurosport, la celebra emisiune „Game Set & Mats", găzduită de fostul lider mondial, suedezul Mats Wilander.

Alexandra a mărturisit că cel mai neplăcut eveniment care i s-a întâmplat la actuala ediţie a Roland Garros-ului a fost cel în care a lovit-o cu mingea în faţă pe rusoaica Elena Dementieva, la un antrenament. „Ea era pe aceeaşi parte cu mine. La un serviciu am lovit mingea prost şi am lovit-o direct în faţă. M-am simţit foarte prost, cred că a durut-o, pentru că a început să plângă", a declarat Alexandra.

În final, ea le-a dezvăluit fanilor tenisului că e o foarte talentată pictoriţă şi că şi-ar dori să devină actriţă.

„Pictez foarte bine în ulei şi acuarelă. Îmi mai place actoria şi cred că sunt o actriţă bună. De altfel, am şi ceva planuri în sensul ăsta", a încheiat Alexandra. Ea va juca, azi, cu cea de-a treia favorită, daneza Caroline Wozniacki, pentru un loc în optimi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite