Dulgheru şi Niculescu, în sferturi la dublu la Brisbane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perechea Alexandra Dulgheru/Olga Savciuk (România/Ucraina) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Brisbane, dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari.

Dulgheru şi Savciuk au dispus, în primul tur, cu scorul de 7-6 (7/4), 7-5, de cuplul australian Sophie Ferguson/Sally Peers, beneficiar al unui wild-card.

Pentru prezenţa în această fază a competiţiei, cele două jucătoare vor primi un cec în valoare de 1.650 de dolari şi 70 puncte WTA.

În sferturi, Dulgheru şi Savciuk vor întâlni perechea poloneză Klaudia Jans/Alicja Rosolska, care a trecut, în primul tur, cu scorul de 6-7 (5/7), 7-6 (7/4), 10-5, de cuplul Olga Govorţova (Belarus)/Alla Kudriavţeva (Rusia), cap de serie numărul 3.

Şi perechea Monica Niculescu/Zi Yan (România/China), cap de serie numărul 2, s-a calificat, marţi, în sferturi la Brisbane.

Niculescu şi Yan au dispus, în primul tur, cu scorul de 6-2, 5-7, 11-9, de cuplul Arantxa Parra Santonja/Shahar Peer (Spania/Israel).

În sferturi, favoritele numărul 2 ale competiţiei vor întâlni perechea australiană Jarmila Groth/Jade Hopper, beneficiară a unui wild-card.

Pentru prezenţa în sferturi, Niculescu şi Yan vor primi un cec în valoare de 1.650 de dolari şi 70 puncte WTA.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite