TENIS: Novak Djokovic a câştigat turneul de la Paris după o finală dramatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sârbul Novak Djokovic, al treilea jucător al lumii, a câştigat turneul de Masters Series de la Paris Bercy după ce l-a învins în finală, cu scorul de 6-2, 5-7, 7-6 (3) pe favoritul gazdelor, francezul Gael Monfils.

Partida a început perfect pentru sârb, care nu ia lăsat nici o şansă adversarului său în primul set. Încurajat de cei aproape 20.000 de compatrioţi din tribune - dornici să vadă primul jucător francez câştigător în acest turneu - Monfil a revenit incredibil şi a egalat situaţia pe tabelă. Deşi a început mai bine setul decisiv, trecându-şi în cont un break, Gael a cedat pe final şi a fost total depăşit în tie-break, pe care l-a încheiat în genunchi, cu o dublă greşeală.

Neînvins de două săptămâni - Djokovici a câştigat şi turneul de la basel, învingându-l în finală chiar pe elveţianul Roger Federer - sârbul se anunţă drept principalul favorit al Turneului Campionilor, care va reuni, de mâine, la Londra, cei mai valoroşi opt jucători din lume.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite