CUPA DAVIS Del Potro nu va juca împotriva României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În sfârşit, o veste bună pentru România! Unul dintre cei mai în formă jucători argentinieni ai momentului, Juan Martin del Potro, a anunţat astăzi, la scurt timp după eliminarea în semifinalele turneului de la San Jose (4-6, 4-6 cu Fernando Verdasco) că nu va juca în meciul de Cupa Davis contra echipei noastre, de la începutul lunii viitoare!

El a spus că programul lui prevede doar participarea la turneele ATP de la Memphis, Delray, Indian Wells şi Miami.

Revenit după o accidentare care l-a ţinut pe tuşă peste un an de zile, del Potro - campionul din 2009 de la US Open - pare a fi cel mai în formă jucător argentinian. Aflat în prezent pe locul 484 în lume, din cauza accidentării, el primeşte wild-card după wild card la marile turnee şi nu dezamăgeşte deloc, astfel că în câteva săptămâni va reintra, în mod sigur, între primii 10 de jucători ai lumii. Chiar şi fără Del Potro sarcina bîieţilor noştri va fi dificilă. Cu cinci jucători între primii 100 ai lumii, argentinienii par favoriţi, mai ales că îl au ca port-drapel pe David Nalbandian.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite