„Colonelul“ Năstase, bătut de „caporalul“ Smith

„Colonelul“ Năstase, bătut de „caporalul“ Smith

Finala turneului de la Wimbledon din 1972 disputată între Ilie Năstase şi Stan Smith, ambii soldaţi activi la acea vreme, este îndelung transpusă în imagini şi documente în muzeul de lângă arena londoneză. Legendarul Ilie Năstase stă la loc de cinste în muzeul de la „The All England Lawn Tennis and Croquet Club“.

„Prima finală de la Wimbledon între doi soldaţi şi prima finală care s-a jucat într-o zi de duminică din cauza ploii”, scrie sub imaginea imortalizată în 1972 şi care îi ilustrează pe caporalul american, Stan Smith, şi colonelul român, Ilie Năstase. Chiar dacă n-a reuşit să cucerească niciodată trofeul cel mare, românul a rămas la inima englezilor conservatori prin glumele sale care i-au atras porecla de „Nasty”.

„Bineînţeles că ştiu cine este Ilie Năstase. Tenismenul român care se certa cu arbitrii şi juca cu umbrela”, îmi spune amuzat un angajat. Şi pentru a-mi demonstra mă conduce la unul dintre ecranele digitale din muzeu şi îmi arată un filmuleţ cu ultimul punct din finala din 1972. „Poţi vedea câteva minute din toate finalele masculine şi feminine jucate aici de-a lungul timpului”, îmi explică ghidul. La doi paşi mai încolo, printre adidaşi şi rachete donate de jucători, pe două panouri alte fotografiile lui Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, care ilustrează ce mărci de rachete se foloseau în anii ’70-’80.

Costumul lui Federer, adidaşii lui John McEnroe

În semn de respect şi mulţumire, cei mai mulţi dintre campioni au donat lucruri reprezentative lor.

Astfel, într-una din vitrine poţi admira costumul personalizat de prezentare a lui Roger Federer, cu sacou şi vestă, costumul de joc a lui Andy Murray, precum şi cele ale jucătoarelor Venus Williams şi Elena Dementieva. Aceştia nu sunt singurii.

Intrarea în muzeul de la „The All England Lawn Tennis and Croquet Club“

Pentru că în trecut nu aveau astfel de haine impunătoare, John McEnroe a lăsat o rachetă şi o perche de adidaşi, folosite în turneul din 1985, Jimmy Conners o rachetă cu care a jucat în 1977, Boris Becker, o rachetă şi adidaşi din 1988, Andre Agassi, racheta folosită în 1994, iar Stan Smith adidaşii cu care a brăzdat iarba londoneză în 1970.

O dată ce ai păşit în muzeul de la Wimbledon, te întorci în timp cu cel puţin un secol. Primele rachete, primele mingi, primele costume de joc şi primii campioni te întâmpină într-o lumină difuză.

De la fuste până în pământ la holograme

Imagine surprinsă în timpul finalei Năstase - Smith din 1972 

Pas cu pas faci trecerea spre tehnologia mileniului III. Ecrane digitale care îţi arată istoria tenisului şi a jucătorilor, în imagini şi cuvinte doar printr-o simplă atingere, holograme cu John McEnroe, care îţi povesteşte „viaţa” lui la Wimbledon din vestiarul al tenimenilor, jocuri care îţi testează atât îndemânarea, dar şi cunoştinţele fac ca muzeul să fie interactiv.

Nu putea lipsi librăria unde poţi sta liniştit să citeşti despre tot ce înseamnă tenis şi Wimbledon, şi un mini-cinema, unde îţi prezintă în nouă minute date tehnice despre terenuri, dar şi schimbările care au loc la nivelul organismului în timpul unui meci de tenis.

Poţi vedea toate acestea pentru 10 lire, iar dacă vrei să dai şi un tur al complexului trebuie să mai adaugi încă opt. 

„Nasty“ , imortalizat alături de racheta sa Dunlop

Mustăciosul Ţiriac, pe coperta unei reviste din anii ’80