Carlos Moya îşi anunţă retragerea din activitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tenismanul spaniol Carlos Moya, câştigător al turneului de la Roland Garros în 1998, a anunţat, miercuri, la Madrid, că îşi va încheia cariera la finalul acestui sezon competiţional

"Vreau să anunţ oficial retragerea mea din activitate", a declarat Carlos Moya, foarte emoţionat, în cadrul unei conferinţe de presă organizată în capitala Spaniei.

Carlos Moya (34 de ani) nu a reuşit să-şi revină complet după o accidentare la picior, care i-a afectat ultimii ani din carieră. "Era greu să continuu. Acum mă voi odihni, îmi voi petrece timpul alături de familie", a mai spus Moya.

Tenismanul spaniol a menţionat că şi-ar dori să-şi încheie cariera pe teren: "Ideea este să mă opresc pe teren".

Carlos Moya, care a trecut la profesionişti în 2005, a câştigat turneul de la Roland Garros în 1998 şi a fost numărul unu mondial în martie 1999. El a câştigat Cupa Davis cu Spania în 2004.

Tenismenul spaniol a avut în urmă cu un deceniu o relaţie îndelung mediatizată cu Raluca Sandu, fiica preşedintelui FRF.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite