Buzărnescu, victorie cu 6-0, 6-0 în Australia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihaela Buzărnescu, venită din calificări, a acces, luni, în turul doi al turneului ITF de la Bendigo (Australia), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Buzărnescu a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-0, 6-0, pe Olivia Rogowska (Australia), cap de serie numărul 4, şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu Jennifer Elie (SUA), care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-3, de Emelyn Starr (Australia), jucătoare venită din calificări.

În proba de dublu de la Bendigo, perechea Mihaela Buzărnescu/Maria Abramovici (România/Croaţia), cap de serie numărul 4, a învins, în primul tur, cu scorul de 6-2, 6-3, cuplul Daniela Scivetti/Lisa Whybourn (Australia/Marea Britanie) şi va juca, în sferturile de finală, cu perechea australiană Bojana Bobusici/Alenka Hubacek, care a trecut, cu scorul de 6-2, 5-7, 10-2, de cuplul Gail Brodsky/Keren Shlomo (SUA/Israel).

Perechea Agnes Szatmari/Nina Bratşikova (România/Rusia), cap de serie numărul 2, a ratat calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ITF de la Rio de Janeiro (Brazilia), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Szatmari şi Bratşikova au fost învinse, în runda inaugurală, cu scorul de 7-6 (7/3), 7-5, de cuplul spaniol Eva Fernandez-Brugues/Ines Ferrer-Suarez.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite