Un nou câştigător la BCR Open România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un nou câştigător  la BCR Open România
Un nou câştigător la BCR Open România

Tenismenul spaniol Albert Montanes a câştigat, duminică, a 17-a ediţie a Open România, după ce l-a învins în finală pe argentinianul Juan Monaco, scor 7-6 (2), 7-6 (6).

Ibericul, favoritul numărul cinci al întrecerii, va fi recompensat pentru performanţa sa cu 71.700 de euro şi 250 de puncte ATP, în timp ce Juan Monaco, cap de serie numărul 3, va primi 37.700 de euro şi 150 de puncte.

„Viteza cu care au jucat cei doi finalişti din acest an aici este incredibilă. Eu unul cred că oricare dintre ei ar putea învinge pe oricine pe zgură. Mă bucur foarte mult că pentru prima dată văd arena plină la o finală de la Bucureşti. E foarte bine că ne întoarcem privirile spre sport”, a declarat Ion Ţiriac. Montanes nu este la prima finală disputată pe zgura bucureşteană. El a mai jucat un ultim act la la BCR Open România, în 2001, când a pierdut în faţa marocanului Younes El Aynaoui, scor 6-7, 6-7.

Proba de dublu a turneului din capitala României s-a încheiat cu victoria cuplului Frantisek Cermak (Cehia)/Michael Mertinak (Slovacia), care a învins în finala disputată sâmbătă, cu 6-2, 6-4, perechea Johan Brunstrom (Suedia)/Jean-Julien Rojer (Antilele Olandeze).

Câştigătorii ediţiilor precedente: Gilles Simon (2008 şi 2007), Jurgen Melzer (2006), Florent Serra (2005), Jose Acasuso (2004), David Sanchez (2003), David Ferrer (2002), Younes El Aynaoui (2001), Juan Ballcels (2000), Alberto Martin (1999), Francisco Clavet (1998), Richard Fromberg (1997), Alberto Berasategui (1996), Thomas Muster (1995), Franco Davin (1994) şi Goran Ivanisevic (1993).

image

  Click aici pentru a mări imaginea

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite