Ana Ivanovici joacă table în timpul liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă jucătorii de tenis îşi ocupă timpul liber cu tot felul de activităţi mondene, fosta numărul 1 mondial şi una dintre cele mai sexy sportive, Ana Ivanovici are şi alte preocupări: joacă table. În majoritatea interviurilor, sârboaica menţionează acest lucru.

Datorită acestui fapt, Federaţia de Table a Statelor Unite ale Americii a invitat-o pe jucătoare să li se alăture ca membru onorific pentru că a promovat acest sport în lume.

„Prin susţinerile euforice ale acestui joc, specificându-l în discursurile sale, suntem onoraţi că o putem avea pe Ana alături de noi”, a spus preşedintele forului, Perry Gartner.

„Sunt flatată să primesc această distincţie. Acum nu prea mai joc atât de mult pe cât aş vrea, însă când eram mai mică obişnuiam să mă întrec cu fostul meu antrenor. Era o modalitate foarte bună de a trece timpul, aşteptând să intru pe teren, mai ales la Wimbledon, unde plouă de obicei şi mecirile sunt întrerupte”, a spus sârboaica.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite