Amendă de 15.000 € pentru că a scuipat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înjurat de câţiva fani la meciul cu Daniel Brands, din turul trei, tenismenul român Victor Hănescu a ripostat cu un gest ruşinos. Celebrul antrenor american Brad Gilbert alături de mai mulţi oameni de tenis din România l-au apărat pe jucătorul român, cunoscut ca având o fire extrem de calmă.

Fără să mai fie implicat în turneele de dublu, Victor Hănescu ar fi trebuit să se bucure ieri de o zi relaxată la Wimbledon. Dar incidentul petrecut vineri în timpul partidei cu jucătorul german Daniel Brands, când Hăne a cedat nervos şi a înjurat câţiva spectatori şi apoi a scuipat în direcţia lor, a făcut înconjurul lumii şi a intrat sub ancheta organizatorilor.

Cunoscut ca un jucător liniştit, fără asemenea ieşiri, românul a fost apărat de oamenii de tenis, printre care însuşi celebrul antrenor american Brad Gilbert. „Va fi o anchetă astăzi, dar vă asigur că «Marele Vic» nu a vociferat niciodată până acum pe teren. El a fost împins spre acest gest de către câţiva fani aflaţi sub influenţa alcoolului care l-au agresat verbal", a declarat Gilbert pentru Herald Sun.

„E greu să-l aduci pe Victor într-o asemenea stare. El nu este un jucător vulcanic", l-a apărat Florin Segărceanu. „A fost o recţie la nervi. Spectatorii l-au provocat", a concluzionat şi Andrei Pavel.

Încurajat pe site-ul turneului

Hănescu, care a suferit o accidentare în setul patru, a solicitat întreruperea meciului din cauza întunericului, dar a fost refuzat de arbitru. Şicanat în continuare de spectatori, Victor a cedat nervos în cele din urmă. De altfel, patru fani au fost arestaţi la Wimbledon după încheierea partidei de pe terenul 18, printre ei aflându-se, se pare, şi cei care l-au agresat verbal pe român.

Susţinători ai lui Victor, dar şi câţiva dintre spectatorii englezi care au urmărit meciul de pe terenul 18 ­l-au încurajat pe român. „Acei fani ar fi trebuit daţi afară din tribune cu mult timp înainte de gestul lui Hănescu", a scris Emma, din Marea Britanie.

Acuzat de legături cu mafia pariurilor

Faptul că Hănescu a abandonat în setul decisiv la scorul de 3-0 pentru adversar şi, mai mult, a comis intenţionat două duble greşeli înainte de a ieşi de pe teren, a pus în alertă autorităţile britanice. Cotidianul spaniol „Marca" chiar l-a acuzat pe jucătorul român de non-combat.
De la cazul lui Nikolai Davidenko, acuzat pentru legături cu mafia pariurilor în 2007, acest gen de abandonuri în tenis sunt atent verificate.

Amendat cu 15.000 de dolari

Hănescu s-a întâlnit aseară cu organizatorii turneului care l-au sancţionat cu o amendă în valoare totală de 15.000 de dolari, 7.500 pentru comportament nesportiv şi 7.500 de dolari pentru lipsă de combativitate. Victor îşi va păstra banii câştigaţi la acest turneu pentru accederea în turul 3, în total 53.000 de dolari.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite