Adrian Ungur a urcat în top 100 ATP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Ungur
Adrian Ungur

Tenismenul Adrian Ungur a urcat un loc şi se află pe poziţia 100, cu 541 de puncte, în ierarhia ATP dată publicităţii luni, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera sa, în timp ce Victor Hănescu se menţine pe locul 93, cu 600 de puncte.

Ungur, 27 de ani, component al echipei de Cupa Davis, este al zecelea jucător român care ajunge în Top 100 ATP, din 23 august 1973, când a fost inaugurată ierarhia jucătorilor profesionişti, al cărei prim lider a fost Ilie Năstase.

Ultimul jucător român care pătrunsese între cei mai buni 100 de tenismeni din lume a fost Victor Crivoi, la 11 mai 2009. Crivoi, acum pe locul 233 ATP, a atins cea mai bună clasare, poziţia 75, la 17 august 2009.

Ierarhia jucătorilor profesionişti a fost înfiinţată în urmă cu 36 de ani, iar primul lider ATP a fost Ilie Năstase, cel mai bun jucător român din toate timpurile. Colegul lui Năstase din echipa de Cupa Davis a României, Ion Ţiriac, a atins cea mai bună clasare ATP, locul 55, în 3 iunie 1974.

Următorul jucător care a ajuns în prima sută a fost Florin Segărceanu, el urcând până pe locul 73, la 10 octombrie 1983. Segărceanu a fost urmat de Dinu Pescariu, care în 8 august 1998 a ocupat locul 75.

Primul jucător român după Ilie Năstase care a intrat în Top 50 ATP a fost Adrian Voinea, el ajungând până pe poziţia a 36-a (15 aprilie 1996). Răzvan Sabău a ocupat cel mai bun loc din carieră, 74, în 24 octombrie 2005.

Cel mai bun jucător român după Ilie Năstase este Andrei Pavel. "Cneazul" este liderul românilor în ceea ce priveşte câştigurile acumulate din tenis, peste 5 milioane de dolari, şi a ajuns până pe locul 13 ATP, în 25 octombrie 2004.

La rândul său, Hănescu a ajuns până pe locul 26, la 6 iulie 2009.

La dublu, Horia Tecău a acumulat 4.980 de puncte şi se menţine pe locul opt. În ierarhia se dublu se află şi Victor Hănescu, care a coborât pe locul 94, cu 825 puncte.

Primele zece locuri ale clasamentului ATP de simplu sunt ocupate de următorii jucători:

1. Novak Djokovici (Serbia) 13.630 puncte

2. Rafael Nadal (Spania) 10.435

3. Roger Federer (Elveţia) 8.010

4. Andy Murray (Marea britanie) 7.150

5. David Ferrer (Spania) 4.565

6. Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) 4.375

7. Tomas Berdych (Cehia) 3.815

8. Mardy Fish (SUA) 3.005

9. Janko Tipsarevici (Serbia) 2.770

10. Juan Martin Del Potro (Argentina) 2.585.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite