TENIS: Abandonul Carolinei Wozniacki naşte suspiciuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TENIS: Abandonul Carolinei Wozniacki naşte suspiciuni
TENIS: Abandonul Carolinei Wozniacki naşte suspiciuni

Prietenă bună a Soranei Cîrstea, jucătoarea daneză Caroline Wozniacki a abandonat în primul tur al turneului WTA de la Luxemburg. Surprinzător, ea a luat această decizie când conducea cu 7-5, 5-0 în meciul cu localnica Anne Kremer (33 de ani).

Wozniacki mai avea nevoie de un singur game pentru a merge mai departe. Şi după cum decurgeau lucrurile nu i-ar fi fost greu să-l obţină. Şi cu toate acestea, ea a abandonat, acuzând dureri de spate! Ceea ce a dat naştere la tot felul de suspiciuni.

Jucătoarea daneză a explicat situaţia în felul următor: "Aş fi putut să termin acest meci, însă am simţit că nu am nicio şansă pentru a juca în turul 2. Iată de ce am ales soluţia sportivă, aceea de a o lăsa pe ea să meargă mai departe. Mai ales că juca în faţa compatrioţilor ei".

Interesant este că Anne Kremer ajunsese pe tablou în urma abandonului americancei Melanie Oudin, cea care o învinsese în ultimul tur al calificărilor! Şi că, potrivit unor surse, pe un celebru site de pariuri s-ar fi mizat circa 2,5 milioane de dolari pe meciul dintre Wozniacki şi Kremer...

Singurul care a fost entuziasmat de decizia Carolinei de a abandona a fost un cotidian danez, care a considerat gestul ca fiind altruist.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite