TENIS: Hănescu, cea mai bună poziţie din carieră în ATP, locul 31

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tenismenul român Victor Hănescu a urcat două locuri în clasamentul ATP, ajungând pe locul 31, cea mai bună poziţie pe care o ocupat-o vreodată în carieră.

Hănescu a ajuns până în optimi la Roland Garros, acolo unde a fost cap de serie cu numărul 30, fiind eliminat de chilianul Fernando Gonzalez.

Chiar dacă nu şi-a atins cea mai bună performanţă de la Roland Garros, sferturi de finală în 2005, Hănescu se poate lăuda cu performanţa de a-l scoate din competiţie pe marele favorit al gazdelor, francezul Gilles Simon, cap de serie numărul 7.

Alături de Hănescu, celălalt Victor, Crivoi (foto), a avut un salt mai mare, de 11 locuri, situându-se în prezent pe poziţia 88 în ATP Tour.

image

Crivoi a trecut de primul tur la Roland Garros, reuşind cea mai bună performanţă din carieră într-un turneu de Grand Slam, dar a fost eliminat apoi de francezul Gael Monfils. Săptămâna trecută, Crivoi a abandonat în chiar primul tur al challenger-ului de la Prostejov din Cehia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite