A încetat din viaţă Ecaterina Stahl
0Federaţia Română de Scrimă anunţă, cu profund regret, faptul că fosta mare sportivă Ecaterina Stahl s-a stins din viaţă, miercuri, la vârsta de 63 de ani.
Stahl a fost componentă a echipei feminină de floretă a României timp de peste 20 de ani, câştigând două medalii de bronz, la Jocurile Olimpice de vară din 1968 (Ciudad de Mexico) şi 1972 (Munchen). A participat în total la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice.
Ecaterina Stahl a cucerit titlul mondial la juniori în 1965, la Rotterdam, titlul mondial la seniori, în 1975, la Budapesta, şi titlul mondial pe echipe, în 1969, la Havana.
Ecaterina Stahl a activat ca antrenoare în oraşul Satu Mare, iar cea mai valoroasă sportivă pe care a pregătit-o este fiica sa, Cristina Stahl (31 ani). A fost distinsă cu numeroase ordine şi medalii ale României şi a fost maestră emerită a sportului.