Lindsey Vonn a câştigat Cupa Mondială la coborâre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lindsey Vonn * Foto: Reuters
Lindsey Vonn * Foto: Reuters

Schioarea americană Lindsey Vonn s-a impus, pentru al 5-lea an la rând, în Cupa Mondială de coborâre. Ea are 230 de puncte avans faţă de Tina Weirather (Lichtenstein).

Ieri, Vonn s-a clasat pe locul 3 la Rosa Khutor, pe pârtia pe care se vor disputa întrecerile la Jocurile Olimpice din 2014. Victoria i-a revenit nemţoaicei Maria Hofl-Riesch, iar pe 2 a terminat Elisabeth Gorgl. "Competiţia aceasta este cu adevărat unică. Are un relief specific. Nu am văzut un traseu comparabil până acum în Cupa Mondială", a declarat schioarea americană.

Vonn ar putea câştiga mâine al doilea glob de cristal, la super-combinată - întrecerea este programată mâine. Lindsey ocupă primul loc în clasamentul general, cu 180 de puncte, fiind urmată de slovena Tina Maze (125p), austriaca Nicole Hosp (120p) şi Hofl-Riesch (110p), ultima fiind laureata din 2011. Super-combinata se va desfăşura în două manşe: super-G-ul la ora 9.00 şi slalomul la 12.00.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite