VIDEO Ascensiune pe Annapurna, la 73 de ani!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Annapurna se află în Himalaya
Annapurna se află în Himalaya

Alpinistul spaniol Carlos Soria şi-a stabilit o nouă încercare: să urce pe Annapurna, vârf de 8.091 metri din Himalaya. Tentativa se anunţă extrem de dificilă. În primul rând, pentru că temerarul are 73 de ani. În al doilea rând, fiindcă ascensiunea va avea loc pe un munte cunoscut drept dificil, pericolul de a fi surprins de avalanşă acolo fiind foarte mare.

Soria a plecat astăzi, din Spania, spre Nepal. Dacă totul va ieşi bine, atunci el va încerca să urce şi pe Dhaulagiri, care are 8.167 metri. Alpinistul iberic spune că "munţii sunt viaţa lui", iar până în 2013 şi-a propus să urce pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri ale planetei (a ajuns pe douăsprezece dintre ele).

Annapurna este un masiv din Himalaya, care cuprinde şase vârfuri, cel mai înalt având 8091: Annapurna I, II, III, IV, Gangapurna şi Annapurna Sud. El a fost primul "optmiar" urcat de alţi oameni decât cei născuţi în regiune. S-a întâmplat în 1950, când expediţia franceză din care au făcut parte Maurice Herzog şi Louis Lachenal a atins vârful. Urcuşul, dar mai ales coborârea i-a pus serios în dificultate pe alpinişti - unii dintre ei nu mai vedeau, fiind orbiţi de razele soarelui reflectate de zăpadă, alţii aveau degetele de la picioare şi mâini, precum şi urechile degerate...

În aprilie 2010, Horia Colibăşanu a devenit primul român care a urcat pe Annapurna.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite